Voicu: Obiectele promoţionale ce puteau constitui o formă mascată de mită electorală, eliminate

Autor: Departamentul Politic Postat la 05 martie 2015 96 afişări

Mihai Voicu menţionează, referitor la reglementările adoptate în comisia de Cod electoral, că au fost eliminate obiectele promoţionale ce puteau constitui o formă mascată de mită electorală, fiind permise exclusiv cheltuieli pentru materiale sau metode de campanie pentru informarea cetăţenilor.

Mihai Voicu, vicepreşedinte al PNL şi vicepreşedinte al Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru legislaţia electorală, precizează, într-un comunicat transmis joi, că liberalii "salută progresele făcute în comisie, precum şi consensul format de toate forţele politice în jurul unor propuneri cu adevărat reformatoare, indiferent de forţele politice care le-au propus".

"Reprezentanţii PNL au susţinut şi promovat în această etapă mai ales propuneri care ţin de schimbarea radicală a finanţării campaniilor electorale, în sensul ruperii definitive a legăturilor problematice între candidaţi şi partide cu persoane sau firme care ar putea finanţa campania electorală, condiţionând acest sprijin de obţinerea unor avantaje ulterioare. De aceea, am propus introducerea finanţării de la bugetul de stat a campaniei electorale, concomitent cu reducerea drastică a plafoanelor de cheltuieli, cât şi a categoriilor de metode ce se pot folosi în campania electorală. Au fost eliminate toate obiectele promoţionale care puteau constitui o formă mascată de mită electorală, urmând să fie permise exclusiv cheltuieli pentru materiale sau metode de campanie pentru informarea cetăţenilor", se menţionează în comunicat.

Vociu mai spune că următorul obiectiv al PNL în comisie este adoptarea unei legi în sprijinul comunităţilor de români din afara ţării. "Exercitarea dreptului de vot de către aceştia trebuie sprijinit şi, de aceea, vom urmări creşterea numărului de secţii de votare din străinătate, concomitent cu introducerea votului prin corespondenţă", precizează el.

Comisia de Cod electoral a dezbătut şi aprobat joi primele trei legi de modificare a legislaţiei electorale constând în Legea alegerilor locale, Legea partidelor politice şi Legea finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Şi PSD a transmis joi un comunicat în care menţionează că proiectul privind finanţarea partidelor politice iniţiat de Mircea Drăghici a fost adoptat în Comisia comună de Cod electoral.

"Astăzi, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, iniţiată de chestorul Camerei Deputaţilor Mircea Drăghici a fost dezbătută şi adoptată de Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, elaborarea propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, urmând ca, în perioada următoare, să fie supusă dezbaterii şi adoptării în plenul Camerei Deputaţilor. După finalizarea procedurilor în Parlament, propunerile deputatului de Argeş Mircea Drăghici în domeniul finanţării campaniilor electorale şi a activităţii partidelor politice vor îmbunătăţi substanţial cadrul legislativ prin reducerea cheltuielilor în exces în campaniile electorale, descurajarea corupţiei, interzicerea distribuirii de bunuri cu însemne electorale: pixuri, brichete, tricouri, fulare, găleţi, etc. Se creează condiţiile pentru dezbateri reale în perioadele electorale. Accentul se va pune pe informarea cu privire la candidaţi şi la programele politice ale acestora", se menţionează în comunicatul PSD.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
VOICU,
COD ELECTORAL,
/actualitate/voicu-obiectele-promotionale-ce-puteau-constitui-o-forma-mascata-de-mita-electorala-eliminate-13937847
13937847
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.