Viitorul DIY

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 28 mai 2019 455 afişări

Ani la rând, omenirea s-a străduit să găsească tot felul de modalităţi care să-i simplifice viaţa, iar soluţii s-au găsit, fie că poartă amprenta tehnologiei, fie că sunt dovada inovaţiei. Într-o lume în care traficul ne mănâncă nouă zile pe an din viaţă (spun unele studii), iar restul timpului se împarte grăbit între zeci de activităţi zilnice absolut necesare, timpul a devenit cea mai valoroasă resursă.

Răbdarea e şi ea o calitate rară, motiv pentru care britanicii de la Kingfisher, proprietarii magazinelor de bricolaj Brico Dépôt, au pariat pe simplificare în renovare. De la culoarea în care vopsim peretele din sufragerie, la bateria de la chiuveta din bucătărie şi mai departe la leagănul din grădină care te îmbie să visezi în serile răcoroase de vară.

„Oamenii au nevoi diferite, însă toţi îşi doresc să locuiască într-o casă care să răspundă nevoilor lor. Renovarea poate să devină însă un adevărat coşmar. Cele mai multe proiecte de renovare a locuinţei sunt abandonate înainte de a începe, pentru că oamenii consideră că nu au timpul, competenţele sau banii necesari”, a spus Véronique Laury, CEO al grupului Kingfisher, într-un eveniment organizat la jumătatea lunii mai la Londra.

Gigantul originar din Marea Britanie este proprietarul a peste 1.300 de magazine de bricolaj şi materiale de construcţii în zece ţări din Europa, în Turcia şi Rusia. Cu 77.000 de angajaţi în total, Kingfisher operează patru branduri diferite – B&Q, Castorama, Brico Dépôt şi Screwfix.

Acestora li se va alătura un nume nou pe care Kingfisher l-a introdus deja în portofoliu – GoodHome, un concept de produse şi de magazine care urmăreşte să reunească produse mai simple, mai accesibile ca preţ şi mai uşor de instalat, astfel încât clienţii să nu mai fie nevoiţi să apeleze la profesionişti atunci când au nevoie să le monteze în propriile gospodării.

„Dincolo de toate barierele, oamenii îşi doresc în continuare să-şi renoveze ei înşişi casele, pentru a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă. Mizăm pe digitalizare, care este prezentă peste tot – de la etapa în care ne alegem sursele de inspiraţie, până la achiziţie şi punere în practică. Vrem să facem din GoodHome un brand nu doar pentru cei care îşi permit să investească mult în renovări, ci şi pentru cei cu bugete mai reduse, care vor să ia asupra lor responsabilitatea schimbărilor în locuinţă”, a mai spus Véronique Laury.

DIY (do it yourself – engl.) se apropie astfel şi mai mult de semnificaţia sa ad litteram, aşa că lucrul manual devine chiar o treabă serioasă. Şi asta vine la pachet cu atenţia pentru consum. De orice fel.

„O baterie clasică pentru chiuvetă face ca robinetul să elibereze 20 de litri de apă pe minut. E o risipă, ţinând că nu folosim chiar toată apa, iar standardul european este de 12 litri pe minut. Am lansat însă o gamă de baterii care, prin felul în care sunt concepute, lasă să curgă numai 8 litri pe minut de apă, ceea ce înseamnă o reducere a costurilor pentru apă şi pentru electricitate, dacă luăm în considerare apa caldă”, spune reprezentantul unui stand cu obiecte sanitare, prezent la evenimentul Kingfisher de la Londra. Standul se laudă chiar şi cu o baterie care se montează dintr-o singură mişcare.

Ce-şi face omul cu mâna lui

La distanţă de câţiva paşi, o serie de maşinării care i-ar speria pe mulţi la prima vedere se dovedeşte a fi mai simplu de utilizat decât pare. Bormaşini şi alte dispozitive din aceeaşi gamă se arată „prietenoase” cu doritorii care ar îndrăzni să le folosească ei înşişi şi să nu mai cheme un profesionist să le „îmblânzească”.

E valabil şi pentru lacuri şi vopsele, un segment unde reţeaua de bricolaj a găsit o modalitate de a-i ajuta pe nehotărâţi să se decidă asupra culorii perfecte pe care o vor în casa lor. Prin urmare, cei care nu s-au decis încă pot lua testere din magazin cu o cantitate redusă de vopsea în fiecare şi pot decide apoi care e câştigătoarea. Cei care ştiu ce culoare vor, dar nu sunt siguri că există nuanţa care se potriveşte cel mai bine obiectelor din casă pot merge în magazin cu obiectele menite să se asorteze cu vopseaua, iar aceasta va fi creată special în aceleaşi tonuri şi va veni cu tot cu instrucţiunile necesare ca să nu complice viaţa viitorului zugrav de ocazie.

Separatoare pentru diferite ustensile din bucătărie, mobilier modular pentru baie, surse de căldură camuflate în ambientul camerei, surse de lumină care să dea armonie – toate completează peisajul unei renovări cu puţină bătaie de cap şi multă creativitate. Iar pentru cei care se pot bucura de aşa ceva, n-au fost uitate nici elementele cărora le stă bine în grădină, indiferent că e vorba despre felinare, despre leagăne ori garduri înflorate. Suedezii de la Ikea au pus pe piaţă poate cea mai elocventă ilustrare a conceptului de do it yourself, prin mobilierul lor livrat în pachete, care se asamblează la faţa locului, chiar de cumpărători.

În vremuri în care pretenţiile se schimbă rapid, spaţiul trebuie eficientizat la milimetru, iar forţa de muncă – incluzând meşterii buni la toate – e din ce în ce mai puţină, se pare că toată lumea se îndreaptă în aceeaşi direcţie, sintetizată – uneori sarcastic – în popor prin titlul operei lui Isaac Asimov, „Ce-şi face omul cu mâna lui”. Măcar aşa ştii că dacă bateria de la bucătărie începe să aibă scăpări de apă, nu pe meşter trebuie să dai vina.


De şase ani în România

Britanicii de la Kingfisher au intrat pe piaţa locală în 2013, prin achiziţia magazinelor Bricostore, redenumite ulterior Brico Dépôt. În 2017, Kingfisher a cumpărat şi reţeaua de magazine Praktiker de la omul de afaceri Omer Susli, iar anul trecut a luat decizia de a trece toate unităţile Praktiker sub numele Brico Dépôt. Astfel, în prezent, există o reţea de 34 de magazine Brico Dépôt.

În plus, până la sfârşitul lunii mai, Kingfisher lansează magazinul online, unde clienţii vor putea să comande produsele pe site-ul Brico Dépôt, iar apoi să le plătească şi să le ridice din magazinele fizice (Click & Reserve).

Afacerile cumulate ale firmelor Praktiker România şi Bricostore (firma care operează magazinele Brico Dépôt) au fost în 2017 de 1,3 mld. lei (283 mil. euro), iar pierderile au fost de 150 mil. lei (33 mil. euro), potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Kingfisher activează pe o piaţă locală a bricolajului a cărei valoare este estimată la circa 3 miliarde de euro anual, printre concurenţi numărându-se Dedeman (businessul antreprenorial al fraţilor Dragoş şi Adrian Pavăl), francezii de la Leroy Merlin, românii de la Arabesque şi germanii de la Hornbach.


La finalul procesului de transformare

GoodHome, noul brand al grupului Kingfisher, a fost pus până acum pe un singur magazin, aflat în Londra, iar următorul planificat va fi în acelaşi oraş. Din planurile Kingfisher fac parte şi câteva magazine GoodHome în Franţa, urmând ca apoi britanicii să se extindă şi în alte ţări.

„În funcţie de ce rezultate va avea proiectul-pilot din Londra, vom decide mai departe şi vom stabili când vom ajunge şi în România cu acest concept de magazine”, spune Coreen Bain, trading director pentru România în cadrul grupului britanic.

În Anglia, noile magazine se numesc GoodHome by B&Q, după numele brandului de bricolaj cu care Kingfisher este prezent pe piaţa britanică. Atunci când vor ajunge şi în România, magazinele vor purta numele GoodHome by Brico Dépôt.

„Pe termen lung, intenţionăm să avem două tipuri de magazine GoodHome: unele mai mici, de 500-600 de metri pătraţi (express stores – engl.), cu circa 6.000 de produse fizice şi cu posibilitatea de a comanda online din magazin până la 30.000 de produse; şi unele mai mari, de 10.000 de metri pătraţi, în care vom pune mai mult accent pe digitalizare şi consiliere pentru clienţi”, mai spune Coreen Bain.

În magazinele GoodHome vor fi vândute game noi de produse pentru baie, bucătărie, grădină, sisteme de iluminat şi de încălzire. Până la deschiderea magazinelor şi pe piaţa din România, gama de produse GoodHome este deja prezentă în unităţile Brico Dépôt.

„Această acţiune marchează ultima etapă din procesul de transformare a companiei Kingfisher. În ultimii trei ani, compania a unificat procesul de aprovizionare, a dezvoltat noi game de produse şi servicii şi a investit în îmbunătăţirea experienţelor digitale omnichannel”, spun oficialii de la Kingfisher.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.