Victorie pentru Google în procesul istoric antitrust din SUA: Deşi a fost declarat un “monopol”, gigantul tech scapă de “opţiunea nucleară” - vânzarea browserului Chrome sau a sistemului de operare Android

Postat la 03 septembrie 2025 21 afişări

Google a evitat sancţiunile antitrust dure vizând conduita sa pe piaţa de căutări online din SUA, după ce un judecător a decis doar să interzică încheierea de noi contracte de exclusivitate, respingând însă măsuri radicale solicitate de Departamentul de Justiţie – printre care divizarea forţată şi vânzarea browserului Chrome sau a sistemului de operare Android, scrie Wall Street Journal.

Victorie pentru Google în procesul istoric antitrust din SUA: Deşi a fost declarat un “monopol”, gigantul tech scapă de “opţiunea nucleară” - vânzarea browserului Chrome sau a sistemului de operare Android

Google a evitat sancţiunile antitrust dure vizând conduita sa pe piaţa de căutări online din SUA, după ce un judecător a decis doar să interzică încheierea de noi contracte de exclusivitate, respingând însă măsuri radicale solicitate de Departamentul de Justiţie – printre care divizarea forţată şi vânzarea browserului Chrome sau a sistemului de operare Android, scrie Wall Street Journal.

Judecătorul districtual Amit P. Mehta a hotărât marţi că Google nu mai poate plăti pentru a fi motorul de căutare exclusiv pe dispozitive şi browsere, dar a permis companiei să continue plăţile pentru distribuţia produselor sale, argumentând că o interdicţie a acestor acorduri ar aduce prejudicii unor beneficiari precum Apple.

Ordinul judecătorului Mehta vine după decizia sa de anul trecut, prin care a stabilit că Google a monopolizat în mod ilegal piaţa de căutări online pentru mai bine de un deceniu. În motivarea de atunci, judecătorul a arătat că Google a utilizat acorduri de distribuţie ilegale cu companii precum Apple pentru a construi şi a menţine o cotă de piaţă de 90% şi pentru a împiedica rivalii să dezvolte alternative competitive.

Deşi decizia anterioară a fost o lovitură pentru Google, hotărârea de marţi a adoptat în mare parte poziţia companiei cu privire la măsurile care ar trebui implementate.

Judecătorul Mehta a afirmat că un magistrat trebuie să abordeze măsurile reparatorii cu prudenţă şi a subliniat că dinamica concurenţială a pieţei este deja în schimbare, în mare parte datorită tehnologiei AI (inteligenţă artificială).

„Există motive solide pentru a nu zgudui sistemul şi pentru a permite forţelor pieţei să îşi facă treaba”, a scris Mehta.

Analiştii de pe Wall Street au catalogat decizia drept o victorie uriaşă pentru Google şi Apple, deoarece permite continuarea aranjamentului existent prin care Google plăteşte Apple peste 20 de miliarde de dolari anual pentru a fi furnizorul de căutare implicit în browserul Safari.

Într-un comunicat, Google a declarat că decizia „recunoaşte cât de mult s-a schimbat industria prin apariţia inteligenţei artificiale” şi subliniază poziţia sa conform căreia „concurenţa este intensă, iar oamenii pot alege cu uşurinţă serviciile pe care le doresc”. Compania a adăugat că are unele îngrijorări cu privire la cerinţele de partajare a datelor impuse de judecător şi că „analizează decizia cu atenţie”.

Gail Slater, Asistent al Procurorului General şi şefa diviziei antitrust din cadrul Departamentului de Justiţie, a declarat că guvernul analizează dacă decizia judecătorului Mehta este suficient de fermă pentru a restabili concurenţa. „Am demonstrat în instanţă că, timp de două decenii, concurenţa pe piaţa de căutări pe internet a fost îngheţată”, a scris Slater pe platforma X.

Cea mai semnificativă limitare impusă de judecător este cea prin care interzice Google să încheie acorduri cu producătorii de browsere şi dispozitive care să le impună utilizarea exclusivă a motorului său de căutare, a browserului Chrome sau a produselor sale de AI. Hotărârea interzice, de asemenea, Google să condiţioneze licenţierea magazinului său de aplicaţii pe dispozitivele Android de utilizarea acestor produse.

Google va fi, de asemenea, obligată să partajeze anumite date de căutare pentru a oferi competitorilor o şansă de a atinge anvergura necesară pentru a oferi rezultate mai bune. Judecătorul Mehta a precizat că partajarea datelor este necesară pentru a diminua avantajele pe care Google le obţine plătind pentru a fi motorul de căutare implicit. El nu a impus companiei să partajeze datele din publicitate.

Mehta a considerat că propunerile Departamentului de Justiţie au mers prea departe, inclusiv solicitarea ca Google să fie obligată să îşi vândă browserul Chrome.

„Reclamanţii au avut pretenţii exagerate solicitând divizarea forţată a acestor active cheie, pe care Google nu le-a folosit pentru a impune vreo restricţie ilegală”, a scris Mehta.

Progresele în domeniul inteligenţei artificiale au fost rapide, a adăugat judecătorul, şi constituie un argument împotriva unei intervenţii masive a instanţei în echilibrul concurenţial de pe piaţa de căutări.

„Aceste companii sunt deja într-o poziţie mai bună, atât financiar, cât şi tehnologic, pentru a concura cu Google, o situaţie nemaiîntâlnită pentru orice companie de căutare tradiţională în ultimele decenii (cu excepţia, poate, a Microsoft)”, a scris judecătorul.

Procesul Departamentului de Justiţie împotriva Google a marcat prima acţiune de anvergură a guvernului american împotriva unui presupus monopol de la ofensiva antitrust asupra Microsoft din anii '90.

Răspunsul oficial al Google

“Astăzi, instanţa din SUA care judecă procesul intentat de Departamentul de Justiţie cu privire la modul în care distribuim serviciul de căutare a emis o decizie referitoare la paşii următori.

Decizia de astăzi recunoaşte transformarea profundă a industriei odată cu ascensiunea inteligenţei artificiale (AI), care oferă oamenilor mult mai multe modalităţi de a găsi informaţii. Acest lucru subliniază ceea ce am susţinut în mod constant de la deschiderea acestui caz în 2020: concurenţa este acerbă, iar utilizatorii pot alege cu uşurinţă serviciile pe care le doresc. Acesta este motivul pentru care suntem într-un dezacord atât de puternic cu decizia iniţială a instanţei din august 2024 privind vinovăţia.

Acum, instanţa a impus limitări privind modul în care distribuim serviciile Google şi ne va obliga să partajăm date din căutare cu rivalii. Avem îngrijorări cu privire la modul în care aceste cerinţe vor afecta utilizatorii noştri şi confidenţialitatea datelor acestora şi analizăm decizia cu atenţie. Instanţa a recunoscut, totuşi, că o divizare a Chrome şi Android ar fi depăşit obiectul acestui caz, care vizează distribuţia serviciului de căutare, şi ar fi prejudiciat consumatorii şi partenerii noştri.

Ca întotdeauna, ne vom concentra în continuare pe ceea ce contează – să construim produse inovatoare pe care oamenii le aleg şi le îndrăgesc.”

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.