Veste bună pentru tinerii care vor să îşi construiască o casă în 2017. Vezi ce ajutor primesc de la stat

Postat la 25 februarie 2017 106 afişări

Tinerii care vor să-şi construiască o casă în 2017 pot primi o mână de ajutor de la stat, conform legislaţiei în vigoare, prin acordarea la cerere a unui teren gratuit. Totuşi, pentru a putea beneficia de această facilitate, solicitanţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii.

Veste bună pentru tinerii care vor să îşi construiască o casă în 2017. Vezi ce ajutor primesc de la stat

Regulile pentru acordarea gratuită de teren pentru construirea unei case sunt incluse, în momentul de faţă, în Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.

Persoanele care au o vârstă cuprinsă între 18 şi 35 de ani au posibilitatea de a cere autorităţilor locale atribuirea unei suprafeţe de teren, în vederea construirii unei locuinţe proprii. Practic, terenul este acordat pentru folosinţă gratuită, atât timp cât există casa pe el, însă acesta poate fi cumpărat ulterior de la stat.

"Prezenta lege reglementează regimul atribuirii, la cerere, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani a unei suprafeţe de teren, din terenurile aflate în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. Atribuirea terenului se face în folosinţă gratuită pe durata existenţei locuinţei proprietate personală, în limita suprafeţelor disponibile, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti în care este situat terenul", prevede actul normativ, cu precizarea că atribuirea terenurilor este făcută într-o anumită ordine de prioritate, în funcţie de criteriile aprobate de fiecare consiliu local.

Suprafeţele terenurilor solicitate de tineri sunt acordate ţinându-se cont de localitatea despre care este vorba. Astfel, pentru municipii şi sectoarele Bucureştiului, suprafaţa minimă ce poate fi atribuită este de 150 de metri pătraţi, iar cea maximă - de 300 de metri pătraţi. În cazul oraşelor, suprafeţele variază între 250 şi 400 mp, în timp ce în comune şi în sate suprafeţele variază între 250 şi 1.000 mp.

Fiecare localitate trebuie să inventarieze anual terenurile ce pot fi atribuite tinerilor, să le valideze prin hotărâre a consiliului local şi apoi să informeze cetăţenii cu privire la acestea, prin afişare la sediul consiliului local, după cum se arată în normele pentru aplicarea Legii nr. 15/2003.

Tinerii nu trebuie să deţină casă sau teren

Pentru a putea cere teren gratuit de la stat, tinerii trebuie să aibă cel puţin 18 şi cel mult 35 de ani. Iar la data depunerii şi la data rezolvării solicitării nu trebuie să fie proprietari ai unei locuinţe sau ai unui teren destinat construirii unei case, indiferent în ce localitate ar fi acestea. Totuşi, de reţinut este că autorităţile locale au dreptul să stabilească şi unele criterii suplimentare.

Cererea de atribuire a terenului se poate depune, conform Legii nr. 15/2003, la consiliul local al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti în care îşi are domiciliul solicitantul şi trebuie să conţină prenumele, numele şi domiciliul acestuia. Pe lângă acest document (al cărui model este anexat articolului), tinerii mai trebuie să depună:

o copie a certificatului de naştere;

o copie a cărţii de identitate;

o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul nu deţine/n-a deţinut în proprietate o locuinţă/un teren destinat construirii unei locuinţe;

o declaraţie similară, însă care se depune la data rezolvării cererii.

Cititi mai multe pe www.avocatnet.ro

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

ZF.ro
Este OFICIAL! Un nou brand de modă cu preţuri mici a intrat în România. Reduceri de 80% la peste 3.000 de mărci Este OFICIAL! Un nou brand de modă cu preţuri mici a intrat în România. Reduceri de 80% la peste 3.000 de mărci
Criza accelerează puternic aceste joburi. În ce zonă trebuie să vă uitaţi pentru viitor
Mediafax
Riadul neagă orice împlicare în asasinarea directorului programului  nuclear din Iran: „Nu este politica Arabiei Saudite să se lanseze în asasinate” Riadul neagă orice împlicare în asasinarea directorului programului nuclear din Iran: „Nu este politica Arabiei Saudite să se lanseze în asasinate”
Marea Britanie a devenit prima ţară din lume care a aprobat vaccinul împotriva COVID-19 produs de Pfizer / BioNTech pentru utilizare pe scară largă
MonitorulApararii
Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 a pornit cu stângul. Chiar şi în România Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 a pornit cu stângul. Chiar şi în România
Aliaţi şi inamici ai României, cei dintotdeauna şi cei de acum
MonitorulPartidelor
Un deputat a primit vestea de ziua sa - a fost testat pozitiv cu COVID-19 Un deputat a primit vestea de ziua sa - a fost testat pozitiv cu COVID-19
Clotilde Armand: O spun foarte ferm. Nu vom ceda în faţa nimănui
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan  Care-i treaba cu moţu’.. COMENTARIU Valeriu Şuhan Care-i treaba cu moţu’..
COMENTARIU Valeriu Şuhan Moartea ca reper

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.