Vânzările Sika au crescut în 2013 cu 9,4%

Autor: Ioana Matei Postat la 15 ianuarie 2014 96 afişări

Susţinute de întârzierea iernii, vânzările Sika AG au luat avânt în cel de-al patrulea trimestru din 2013. Vânzările totale au crescut cu 9,4% în moneda locală, în anul financiar 2013. Raportat la rata de schimb valutar, vânzările au fost cu 6,5% mai mari, ajungând la 5,14 miliarde CHF. Această evoluţie pozitivă se datorează, în mare parte, creşterii organice, integrarea rapidă a achiziţiilor fiind, de asemenea, un factor cheie ce a contribuit la acest ritm de creştere.

5,9% din creşterea globală a vânzărilor raportate în anul financiar 2013 a fost atribuită creşterii organice, la care au contribuit toate regiunile, în timp ce creşterea vânzărilor raportate la achiziţii s-a ridicat la 3,5%. Puterea francului elveţian a avut un efect negativ, de aproximativ 2,9%, asupra ratei de schimb. S-a putut observa însă o creştere cu 6,5% a vânzărilor în franci elveţieni. în condiţiile solicitante care predomină în numeroase pieţe de desfacere, rezultatele obţinute sunt mărturia unei strategii puternice de dezvoltare a Sika.

Regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa) a raportat o creştere de 8,5% în 2013. Această tendinţă pozitivă a fost determinată, în principal, de creşterea organică înregistrată în Europa de Est, Africa, Orientul Mijlociu şi Marea Britanie, precum şi de noile achiziţii.

Business-ul din regiunea Americii de Nord a evoluat considerabil în ultima parte a anului, rezultând o creştere de 2,3% a vânzărilor în 2013. în timp ce piaţa imobiliară rezidenţială şi-a revenit, nu s-a înregistrat niciun impact pozitiv din partea altor sectoare de construcţii.

Dintre toate regiunile, America Latină a înregistrat cea mai mare creştere în 2013. în comparaţie cu anul precedent, vânzările au evoluat cu 15,1%, fiecare ţară şi piaţă din această regiune înregistrând creşteri substanţiale.

Cu o creştere peste medie, regiunea Asia/Pacific a înregistrat, de asemenea, o evoluţie pozitivă a vânzărilor, de 12,5%. în timp ce ţările OECD au raportat creşteri cu o singură cifră, China, India, Indonezia, Thailanda, Malaezia şi Vietnam au înregistrat rate de creştere de două cifre.

Accelerarea afacerilor pe pieţele emergente a dus la o creştere a vânzărilor de 17,2% în moneda locală şi de 11,8% în franci elveţieni. Proporţia vânzărilor generate de pieţele emergente a crescut la 38% (anul trecut înregistrând 37%).

Prin intermediul investiţiilor în pieţele emergente, lansarea de noi produse, precum şi prin achiziţia de noi companii, Sika este pregătită să-şi continue evoluţia şi în anul 2014. Acestea fiind spuse, oscilaţiile semnificative ale valutei înregistrate în ultimele luni şi procesul de integrare a noilor companii achiziţionate prezintă o provocare în termeni de creştere a vânzărilor şi a costurilor de achiziţie.

Sika AG cu sediul în Baar, Elveţia, este o companie activă la nivel global în domeniul materialelor chimice speciale, deservind industria construcţiilor şi industriele  producătoare de componente auto, autobuze, camioane, trenuri, faţade parcuri solare şi eoliene. Compania elveţiană este lider în domeniul soluţiilor utilizate în procesele de sigilare, lipire, amortizare, consolidare şi protecţie a structurilor portante.

Gama de produse Sika include aditivi pentru betoane, mortare speciale, adezivi şi sigilanţi, materiale de amortizare, consolidări structurale, pardoseli industriale şi sisteme de acoperişuri şi impermeabilizări.

În prezent, Sika numără subsidiare în 80 de ţări şi mai mult de 16.000 de angajaţi la nivel global, care asigură o legătură stabilă între clienţi şi companie, garantând succesul tuturor partenerilor. în 2013 Sika a generat vânzări de 5,14 miliarde CHF.

Sika România, subsidiară a concernului elveţian, a fost înfiinţată în 2002, iar incepând cu luna iunie 2008 a dat în folosinţă fabrica de aditivi de la Braşov - prima unitate de producţie Sika din România. În plus, Sika va inaugura şi cea de-a doua fabrică din România, la Căpuşu Mare, judeţul Cluj, unde va produce atât mortare speciale, cât şi mortare folosite ca adezivi.

Compania este lider de piaţă în domeniul aditivilor pentru betoane, al pardoselilor industriale, sistemelor de membrane pentru acoperişuri, al consolidărilor cu fibre de carbon, dar şi al mortarelor speciale.

În 2013, Sika România a fost implicată în proiecte locale printre care se numără Floreasca City Center, Floreasca Business Park, extinderea reţelelor Dedeman şi Kaufland, consolidarea hotelului Domogled din Băile Herculane, turnul de răcire Paroşeni, loturile de autostradă de pe Coridorul IV Paneuropean, reabilitarea căii ferate Sighişoara – Atel.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/vanzarile-sika-au-crescut-in-2013-cu-9-4-11904919
11904919
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.