Valentine’s Day la români, cadou de 150 de lei şi romantism domestic

Autor: Dorin Oancea Postat la 14 februarie 2013 34 afişări

Un studiu al companiei de cercetare de piaţă Reveal Marketing Research cu privire la atitudinea românilor faţă de Ziua îndrăgostiţilor arată faptul că unul din doi români alege să o sărbătorească pe 14 februarie, de Valentine’s Day. 44% preferă să petreacă în intimitatea căminului, acasă, şi doar 28% vor opta pentru o cină romantică în oraş, în timp ce 7,1% vor sărbători dansând în club.

Studiul mai arată faptul că dăruirea unui cadou de Ziua îndrăgostiţilor a devenit un obicei, astfel că 67,7% dintre români au răspuns pozitiv la întrebarea Reveal Marketing Research: "Anul acesta intenţionaţi să oferiţi un cadou de Ziua îndrăgostiţilor?".

Un alt rezultat al studiului scoate la iveală, aşa cum era de aşteptat, faptul că femeile se aşteaptă într-o mai mare măsură decât bărbaţii să primească un cadou. Doamnele îşi doresc să primească în dar bijuterii (28,1%) şi flori (28,1%) iar 12,5% dintre reprezentantele sexului frumos se gândesc la o cină romantică.

În ceea ce priveşte suma de bani alocată cadoului oferit partenerului/partenerei, aceasta este de 150 de lei, arată rezultatele studiului, fără diferenţe semnificative în cazul femeilor şi bărbaţilor.

Majoritatea românilor (63,6%) vor celebra această zi doar împreună cu persoana iubită iar 27,3% aleg să petreacă această zi în compania prietenilor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Valentine’s,
Day,
cadou,
romantism domestic
/actualitate/valentine-s-day-la-romani-cadou-de-150-de-lei-si-romantism-domestic-10561584
10561584
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.