Vacanţă împreună, dar cine plăteşte?

Autor: Ioana Matei Postat la 08 martie 2017 527 afişări

Vacanţă împreună, dar cine plăteşte?

Mai mult de o treime dintre bărbăţii români acoperă toate cheltuielile atunci când călătoresc în cuplu, potrivit Studiului Internaţional despre Călătorii realizat de momondo în 2017 în rândul călătorilor români.

În general, românii preferă să împartă costurile de călătorie în mod egal, aşa cum declară 51% dintre respondenţi. Această opţiune este întâlnită mai degrabă în rândul respondenţilor din categoriile de vârstă 18-22 de ani (49%) şi 23-35 de ani (55%) decât în rândul participanţilor la studiu cu vârsta peste 56 de ani (42%).

Mai mult, conform studiului momondo, pentru 12% dintre cuplurile cu vârsta cuprinsă între 18 şi 22 de ani părinţii sunt cei care acoperă cheltuielile acestora de călătorie. Există şi cazuri în care fiecare în parte plăteşte propriile cheltuilei, însă această opţiune este valabilă doar pentru 6% dintre români. Când vine vorba de alte opţiuni pentru acoperirea cheltuielilor de călătorie, românii participanţi la studiu se bazează mai puţin pe sprijinul venit din partea părinţilor sau copiilor. De exemplu, doar 2% dintre cuplurile din România petrec o vacanţă împreună datorită părinţilor care le acoperă costurile. Cu atât mai puţin cheltuielile de călătorie sunt acoperite de către copii – doar 1% dintre femeile participante la studiu au selectat această opţiune.

O altă concluzie a studiului momondo este că 35% dintre bărbaţii români îşi asumă ei înşişi toate costurile unei călătorii în cuplu. Pe de altă parte, 4% dintre bărbaţi afirmă că fiecare plăteşte propriile cheltuieli iar 3% spun că partenera lor plăteşte pentru amândoi. În ceea ce priveşte femeile din România, 6% dintre participantele la studiu declară că îşi asumă acoperirea costurilor de călătorie pentru sine şi pentru partener iar 18% merg în vacanţă pe banii partenerului.

Există şi situaţia în care grija împărţirii cheltuielile de călătorie nu poate fi luată în calcul. 5% dintre bărbaţi şi 9% dintre femei care au participat la studiu nu au partener de călătorie. Cu toate acestea, 1% dintre respondenţi, aceeaşi pondere pentru ambele sexe, nu călătoresc cu partenerul.

„Rezultatele studiului au demonstrat că, dincolo de pasiunea românilor pentru călătorii, există şi o preocupare constantă în ceea ce priveşte acoperirea cheltuielilor de călătorie. Mai mult de jumătate dintre călătorii români împart cu partenerul cheltuielile aferente vacanţei împreună şi, astfel, experienţa de călătorie devine mai accesibilă amândurora, cel puţin din punct de vedere financiar. Dar există, totodată, o altă tendinţă – peste o treime dintre bărbaţi este gata să acopere personal toate costurile financiare ale unei vacanţe în doi. Aceasta este, de altfel, o veste cât se poate de bună, mai ales acum în prag de 8 martie”, declară Mircea Giurcă, Marketing Manager momondo România.

Studiul Momondo a fost realizat în 2017 la iniţiativa momondo în rândul utilizatorilor din România. Cercetarea are la bază răspunsuri venite de la aproximativ 1000 de respondenţi din întreaga ţară, femei şi bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.