USR PLUS solicită preşedintelui să nu promulge legea prin care statul român dă gratis 46 de hectare

Autor: Laura Buciu Postat la 03 martie 2021 986 afişări

USR PLUS îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea care permite acordarea, în mod gratuit, a unui teren de sute de milioane de euro din centrul Bucureştiului şi să o retrimită Parlamentului spre reexaminare pentru a opri „tunul imobiliar de la Romexpo”.

USR PLUS solicită preşedintelui să nu promulge legea prin care statul român dă gratis 46 de hectare

Solicitarea USR PLUS către preşedintele Klaus Iohannis vine după ce Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizarea depusă de parlamentarii USR din legislatura trecută, alături de parlamentari UDMR şi neafiliaţi, cu privire la legea prin care statul român dă gratis Camerei de Comerţ şi Industrie a României un teren de 46 de hectare din zona Romexpo.

„Aşteptam această decizie a Curţii Constituţionale, a tot fost amânată pe parcursul lunilor octombrie, noiembrie şi decembrie 2020, apoi în ianuarie şi februarie 2021. Argumentele noastre cuprinse în sesizare au fost foarte solide, dar magistraţii CCR au decis altfel, aşa că nu mai rămâne acum decât să-i solicităm preşedintelui să retrimită legea în Parlament, pentru ca actuala majoritate să poată opri acest demers. Trebuie să reaşezăm întreaga discuţie şi transparenţa este cea mai bună cale pentru statul român de valorificare a terenului. Să nu uităm că vorbim de o sumă, poate, de 300-400 de milioane de euro. Cam cât s-a investit anual în drumurile naţionale şi autostrăzile din România”, declară Cristina Prună, deputat USR PLUS şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.

USR PLUS transmite că susţine dezvoltarea şi investiţiile, dar nu în defavoarea cetăţenilor.

Potrivit celor de la USR PLUS, dacă se doreşte valorificarea terenului şi dezvoltarea acolo a unor proiecte imobiliare, trebuie organizată o procedură transparentă de licitaţie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
usr plus,
lege,
imobiliar

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.