USR: Nominalizarea lui Şerban Nicolae ca preşedinte al Senatului, o jignire adusă României

Postat la 25 februarie 2020 275 afişări

USR: Nominalizarea lui Şerban Nicolae ca preşedinte al Senatului, o jignire adusă României

Reprezentanţii USR au transmis că nominalizarea lui Şerban Nicolae la şefia Senatului este o jignire adusă României şi a statului de drept. Ei mai spun că e ca şi cum Liviu Dragnea ar fi adus de la Jilava şi pus din nou în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

USR transmite că aproape toate iniţiativele legislative promovate de parlamentarul Şerban Nicoale s-au remarcat „prin tenacitatea cu care a urmărit subminarea justiţiei şi slăbirea statului de drept, favorizarea furtului din banul public, protejarea intereselor aparatului de partid al PSD-ului şi crearea unei noi nomenklaturi de partid”, potrivit unui comunicat de presă remis, marţi, MEDIAFAX.

„Comportamentul grobian şi lipsit de orice urmă de respect faţă de unii colegi parlamentari, promovarea naţionalismului deşănţat şi a urii faţă de cei care s-au opus regimului comunist şi criminal din România, dispreţul total faţă de românii din Diaspora sunt incompatibile cu persoana care ocupă a doua funcţie într-un stat democratic, membru al Uniunii Europene”, adaugă sursa citată.

Liderul grupului senatorilor USR Radu Mihail a afirmat că Şerban Nicolae întruchipează tot ceea ce înseamnă clasa politică şi este ca şi cum Liviu Dragnea ar fi adus de la Jilava şi pus iar la şefia Camereri Deputaţilor.

„Simpla numire a lui Şerban Nicolae drept candidat la cea de-a doua funcţie în stat ne demonstrează cinismul acestui partid total corupt, rupt de ce înseamnă binele românilor. Şerban Nicolae este întruchiparea a tot ceea ce înseamnă vechea clasă politică din România, apărătoare a corupţilor şi a furtului din banul public, interesată doar de privilegii personale şi de clasă, interesată să controleze justiţia şi sistemul de promovare în funcţiile publice. Alegerea lui Şerban Nicolae în funcţia de preşedinte al Senatului ar echivala cu aducerea lui Liviu Dragnea de la Jilava şi înscăunarea lui, iarăşi, la Camera Deputaţilor”, transmite senatoul USR Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
usr,
senat,
jignire,
nominalizare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.