Uniunea Europeană mai primeşte o lovitură. Ce anunţ au făcut liderii din Polonia

Postat la 10 august 2016 220 afişări

Uniunea Europeană mai primeşte o lovitură. Ce anunţ au făcut liderii din Polonia

Uniunea Europeană mai primeşte o lovitură, la aproape două luni de la Brexit. Consilierul principal al preşedintelui Poloniei Andrzej Duda, Krzysztof Szczerski, a declarat că Polonia nu va fi de acord cu „imigrarea impusă”, relatează Euronews.

În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc în Varşovia, Szczerski a declarat: „Politicienii Platformei Civice (partid polonez), observând cum situaţiile dramatice dirijează politica din Uniunea Europenă pe care ei au susţinut-o, sunt ruşinaţi de ceea ce au afirmat şi au făcut… Dacă rezultatele alegerilor din Polonia ar fi fost diferite am avea şi aici aşa numitele cartiere islamiste”.

Politica de imigrare a Poloniei este tot mai radicală. În momentul în care Consiliul Uniunii Europene a stabilit să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiaţi extracomunitari ajunşi în spaţiul UE, statul polonez a votat în favoarea sistemului. Mai târziu, premierul Poloniei, Beata Szydlo, a explicat că pericolul reprezentat de fluxul de imigranţi a fost „subestimat”.

În contextul atentatelor de la Paris, Polonia a refuzat să mai accepte imigranţi în cadrul sistemului de cote obligatorii privind distribuirea refugiaţilor în Uniunea Europenă.

Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Economia singurătăţii. Mai eficienţi, dar mai singuri - preţul vieţii moderne

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.