Uniunea Europeană îngheaţă planul de taxă digitală. Proiectul urma să genereze o impozitare mai echitabilă a multinaţionalelor

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 12 iulie 2021 69 afişări

Uniunea Europeană îngheaţă planul de taxă digitală. Proiectul urma să genereze o impozitare mai echitabilă a multinaţionalelor

Planurile Uniunii Europene de a dezvălui un nou plan de taxă digitală spre sfârşitul lunii iulie au fost amânate, a declarat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, potrivit Deutsche Welle.

„Reuşita procesului va necesita de un impuls final din partea tuturor părţilor şi Comisia Europeană s-a angajat deja în acest efort. Aşa că am decis să putem în aşteptare procesele de creare a unei taxe digitale”, spune Daniel Ferrie, un purtător de cuvânt al organului executiv al UE.

Mişcarea vine în urma unor eforturi intense de lobby din Statele Unite privind adoptarea unei taxe digitale în blocul celor 27 de ţări europene, autorităţile americane temându-se că proiectul va lovi destul de puternic  giganţii tech din SUA.

Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Janet Yellen, spune că proiectul global al grupului G20 şi Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) privind taxarea cu 15% a veniturilor multinaţionalelor include un acord „de desfiinţare a taxelor digitale existente pe care SUA le-a clasificat drept discriminatorii şi implică evitarea unor măsuri similare în viitor”.

Adevăratul capitalist: Amazon nu a plătit în 2020 niciun impozit pe profit în Europa, în ciuda faptului că a înregistrat vânzări de 44 de miliarde de euro

„Totul depinde de modul în care vor dori să acţioneze Comisia Europeană şi membrii Uniunii Europene. Însă aceste state au fost de acord să renunţe la taxele care discriminează firmele americane”, adaugă Yellen.

Trei ţări europene – Irlanda, Ungaria şi Estonia – au refuzat până acum să semneze acordul.

Irlanda a reuşit deja să atragă unele dintre cele mai puternice companii din Statele Unite, precum Google şi Apple. Dublinul vrea ca taxa impozitului pe profit să fie menţinută la 12,5%.

Urmărește Business Magazin

ALEPH STORY: Cine sunt cei mai mari proprietari de terenuri Agricole din România

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.