Uniunea Europeană îl avertizează pe Elon Musk: Noile reguli privind moderarea conţinutului Twitter ar putea duce la interzicerea platformei în Europa

Autor: Andrei Şerbănescu Postat la 28 aprilie 2022 66 afişări

Uniunea Europeană îl avertizează pe Elon Musk: Noile reguli privind moderarea conţinutului Twitter ar putea duce la interzicerea platformei în Europa

Unul dintre cei mai importanţi parlamentari ai Uniunii Europene l-a avertizat Elon Musk cu privire la preluarea Twitter, scrie Business Insider.

Twitter a acceptat luni oferta lui Elon Musk de a cumpăra compania cu 44 de miliarde de dolari. Miliardarul a declarat public că interesul său pentru cumpărarea platformei de socializare îşi are rădăcinile în ideea sa de „libertate de exprimare”.

Musk s-a descris anterior ca fiind un „absolutist al libertăţii de exprimare”, comentariile sale lăsând personalul Twitter şi publicul să se întrebe în ce măsură platforma se va schimba după achiziţie.

Comisarul UE, Thierry Breton, l-a avertizat pe Musk cu privire la planurile sale de relaxare a regulilor Twitter: "Primim pe toată lumea cu braţele deschise. Suntem deschişi, dar în condiţiile noastre. Domnului Musk îi putem spune atât: 'Există reguli. Eşti binevenit, dar acestea sunt regulile noastre. Nu regulile tale se vor aplica aici'", a declarat Breton pentru FT.

Breton a fost una dintre forţele motrice din spatele Digital Services Act, un nou pachet de legislaţie UE care a fost adoptat sâmbătă, introducând legi mai stricte cu privire la modul în care giganţii tehnologiei moderează conţinutul pe platformele lor.

Potrivit lui Breton, consiliul de administraţie al Twitter va trebui să respecte legile europene cu privire la aspecte precum moderarea, transparenţa şi discursul instigator la ură.

Breton a spus că dacă Twitter nu se conformează, UE ar putea amenda compania cu 6% din veniturile sale anuale sau chiar i-ar putea interzice în totalitate să opereze în Europa.

Pe lângă faptul că stipulează modul în care companiile controlează conţinutul ilegal şi dăunător, DSA conţine o legislaţie care va forţa companiile de tehnologie să-şi deschidă algoritmii pentru supraveghere.

Musk a scris pe Twitter cu o lună înainte de a cumpăra compania, spunând că algoritmul Twitter „trebuie să fie open source” – ceea ce înseamnă că va fi disponibil public pentru examinare.

Breton şi-a reiterat avertismentul către Musk într-un tweet. „Fie că este vorba de maşini sau de reţele sociale, orice companie care operează în Europa trebuie să respecte regulile noastre”.

"Domnul Musk ştie bine acest lucru. Este familiarizat cu regulile europene privind autovehiculele şi se va adapta rapid la Digital Services Act", a adăugat Breton.

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe prosport.ro

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.