Un nou tip de "oraş" apare in România - FOTO

Autor: Ioana Matei Postat la 20 decembrie 2018 255 afişări

Vox Vertical Village din Timişoara reprezintă un concept unic pe piaţa rezidenţială din România, fiind primul proiect dezvoltat după conceptul de „oraş pe verticală”.

Un nou tip de "oraş" apare  in România - FOTO

Elementul de noutate:

Vox Vertical Village va presupune dezvoltarea unei „păduri verticale” compuse dintr-o multitudine de arbori şi alte tipuri de plante care vor fi amplasate atât în interior, cât şi pe terasele proiectului. Potrivit reprezentanţilor companiei, proiectul reprezintă un concept în premieră pe piaţa rezidenţială din România, urmând să fie primul  „oraş pe verticală” dezvoltat pe plan local.

Descrierea inovaţiei:

Vox Vertical Village va reuni 120 de locuinţe într-o clădire cu 10 niveluri şi va presupune dezvoltarea unei „păduri pe verticală”, realizată prin plantarea a peste 1.000 de arbuşti şi diferite plante atât în interiorul proiectului, cât şi pe terasele locuinţelor. Potrivit reprezentanţilor companiei, Vox Vertical Village va reprezenta un concept în premieră pe piaţa din România şi datorită facilităţilor care vor fi puse la dispoziţia viitorilor locatari: un atrium generos cu un grad ridicat de iluminare naturală, care va creşte interacţiunea din cadrul comunităţii, o piscină exterioară, o zonă de recepţie, cinema şi o sală de fitness complet echipată.

Termenul de livrare prevăzut este sfârşitul anului 2019. Proiectul se va construi în imediata apropiere a Vox Technology Park, dezvoltat de asemenea de către Werk Property Group în Timişoara, în urma unei investiţii de 30 mil. euro. Proiectul de birouri dispune de o suprafaţă închiriabilă de 26.600 de metri pătraţi; facilităţile incluse în acest proiect includ identificarea biometrică printr-o aplicaţie care generează o cheie de acces de tip QR code în urma recunoaşterii faciale sau a amprentei, dar şi spaţii şi duşuri pentru biciclişti, food court şi sală de fitness, spaţii comerciale şi de servicii. Omul de afaceri Virgil Tornoreanu, managing partner al dezvoltatorului Vox Vertical Village, deţine şi compania producătoare de software Vox FileMaker Solutions, care realizează programe şi aplicaţii pentru companii internaţionale şi diferite instituţii publice şi bancare din vestul Europei, fiind şi resellerul şi service-ul autorizat al Apple Vox Store în România.

Efectele inovaţiei:

Prin Vox Technology Park şi Vox Vertical Village, dezvoltatorul îşi propune să creeze o nouă zonă de dezvoltare în Timişoara, atrăgând atât companii, cât şi locuitori. Implementarea conceptului care a stat la baza Vox Vertical Village va duce la crearea unui proiect rezidenţial de case pe verticală, îmbinându-se astfel armonios avantajele locuirii la casă, de la spaţiile disponibile la procentul de zone verzi. Astfel, s-a izolat o zonă de 12 case dintr-un proiect clasic cu case, curţile transformându-se în terase generoase cu o multitudine de plante şi arbuşti, în timp ce străzile s-au transformat în piaţetele din atrium şi pasarelele din interiorul proiectului.  Zonele verzi vor ocupa astfel aproximativ o treime din suprafaţa total construită a proiectului.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.