Un nou sport naţional: ghicitul în Băsescu

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 13 septembrie 2014 88 afişări

Preşedintele Traian Băsescu a ieşit încă o dată în public cu delimitări faţă de toţi candidaţii la preşedinţie şi susţinătorii lor din partide, cu excepţia Elenei Udrea şi numai împrejurarea că de data aceasta a făcut-o ceva mai virulent a atras în sfârşit atenţia celor care mai credeau că preşedintele ar putea fi un votant secret al Monicăi Macovei sau poate al lui Klaus Iohannis.

Un nou sport naţional: ghicitul în Băsescu

Desigur, o parte dintre vechii simpatizanţi ai lui Traian Băsescu din presă, partide sau ONG-uri au continuat să nutrească ideea că poate preşedintele nu vrea decât să le facă un serviciu candidaţilor dreptei (alţii decât Udrea), luând în considerare faptul că susţinerea prezidenţială arătată unui candidat îi taie automat acestuia şansele de a cuceri electoratul nehotărât sau pur şi simplu sătul de veşnica împărţire a politicii între "băsişti" şi "antibăsişti". În acelaşi timp, o altă parte a vechilor simpatizanţi ai preşedintelui, călăuziţi de dogma că orice critică adusă unui candidat de dreapta e anatema pentru că îi serveşte inamicului nr. 1, respectiv candidatul PSD, au continuat să se arate dezamăgiţi sau speriaţi de teoria că Traian Băsescu ar face un "blat" cu Victor Ponta, teorie care la rândul ei se trage din dogma că orice moment de colaborare sau de armistiţiu cu adversarul, fie el în interesul ţării, fie în chip de varianta cea mai puţin rea din mai multe rele, reprezintă o trădare a cauzei lor comune, adică nimicirea adversarului.

Criticile aduse de Traian Băsescu lui Klaus Iohannis, Cătălin Predoiu, Vasile Blaga, Monica Macovei au fost însă la fel de sincere ca şi criticile la adresa unor Victor Ponta sau Călin Popescu-Tăriceanu, iar viziunea lui asupra viitorului dreptei e total neschimbată faţă de acum un an, doi sau cinci, înainte ca Ioana Băsescu să înregistreze la OSIM "Mişcarea Populară" şi înainte de apariţia primului partid de tip "Albă-ca-Zăpada" (Noua Republică). Această viziune a însemnat de la bun început un nou partid care să reediteze rolul de avangardă a dreptei exercitat de vechiul PDL din perioada 2006-2009, să-i concentreze pe susţinătorii loiali ai preşedintelui şi, în frunte cu Elena Udrea, pregătită de mult timp pentru rolul de preşedinte, să preia din nou conducerea ţării.

Noua Republică nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, iar PMP n-a reuşit pe parcursul anului trecut să golească de membri PDL-ul condus de Blaga şi să-i ia locul pe scena politică, dar planul continuă, conform declaraţiilor de săptămâna trecută ale preşedintelui: după alegerile prezidenţiale, spune el, nu va fi nicio fuziune între PNL şi PDL, ci PDL va fuziona la loc cu PMP, spre a a-şi recăpăta identitatea de dreapta ameninţată în prezent de dizolvarea în PNL şi a câştiga astfel, topit în partidul prezidenţial PMP, alegerile din 2016. Nimic mai simplu.

Iar cine crede că Elena Udrea ar dori ori ar putea să atragă prin campania ei colorată şi zdravănă electorat PSD greşeşte: electoratul vizat de Udrea este exact electoratul vechi "de masă" al PDL, cel diferit de intelectualii fini care azi nu înţeleg de ce preşedintele nu o susţine pe Macovei şi cel ce i-a asigurat de fapt lui Traian Băsescu toate victoriile în alegeri.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/un-nou-sport-national-ghicitul-in-basescu-13262819
13262819
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.