Un lanţ de hipermarketuri îşi certifică magazinele şi depozitele pentru toate măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19

Autor: Andra Stroe Postat la 16 octombrie 2020 128 afişări

Un lanţ de hipermarketuri îşi certifică magazinele şi depozitele pentru toate măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19

De la declanşarea pandemiei şi până în prezent, Kaufland România a investit peste 20 de milioane de lei în implementarea măsurilor de protecţie şi prevenţie în spaţiile sale (magazine, depozite, sedii).

În urma acestor investiţii, reprezentanţii businessului anunţă că, luna aceasta, întreaga reţea de 135 de magazine şi două depozite ale companiei primeşte, din partea companiei germane de auditare DEKRA, certificarea potrivit căreia toate măsurile de siguranţă împotriva răspândirii COVID-19 sunt implementate corect, complet şi sunt conforme cu standardele sanitare internaţionale ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi ale instituţiilor locale, la ora actuală. Certificarea este acordată în urma unui proces de audit şi control, realizat fixic, în urma deplasării pe teren a unei echipe de auditori pentru controlul fiecărui magazin şi depozit, pe parcursul a 45 de zile, la nivel naţional.

Compania germană de auditare DEKRA activează în domeniul siguranţei de peste 90 de ani, în peste 60 de ţări. Înfiinţată în 1925 în Germania, ca Deutscher Kraftfahrzeug-Überwachungs-Verein e.V., organizaţia oferă servicii de expertiză calificate şi independente în domeniul siguranţei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
obtinere,
siguranta,
control

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.