Un avocat cercetat în dosarul lui Viorel Hrebenciuc, printre cei audiaţi în cazul delapidării SIF

Autor: Catalin Lupasteanu Postat la 08 decembrie 2014 80 afişări

Avocatul Nicolae Mergeani, cercetat pentru spălare de bani în dosarul lui Viorel Hrebenciuc, este printre persoane audiate de DIICOT în dosarul privind manipularea pieţei de capital şi delapidarea patrimoniului SIF Banat Crişana şi SIF Muntenia, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au făcut, luni, 31 de percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Arad, la 25 de persoane suspectate că ar fi delapidat patrimoniul SIF Banat Crişana şi SIF Muntenia, de unde au transferat bani prin intermediul unor offshore-uri, dar şi că s-ar fi implicat în operaţiuni de manipulare a pieţei de capital.

Potrivit unor surse judiciare, printre cele 25 de persoane care vor fi audiate la DIICOT în această cauză este şi avocatul Nicolae Mergeani, care este cercetat şi în dosarul privind retrocedarea ilegală a peste 40.000 de hectare de pădure. În acest dosar sunt arestaţi preventiv fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, Paltin Sturdza, beneficiarul celor peste 43.000 de hectare pădure, şi deputatul Ioan Adam.

Nicolea Mergeani este membru în Consiliului Reprezentanţilor Acţionarilor SIF Muntenia. În adunarea generală ordinară a acţionarilor SIF Muntenia din 26 iunie, Mergeani a fost reales pentru un mandat de patru ani, conform raportului postat pe site-ul societăţii de investiţii financiare.

În dosarul de la DIICOT, procurorii susţin că, în perioada 2012-2014, membrii grupării au constituit un grup infracţional care urmărea obţinerea de sume de bani de la SIF Banat Crişana SA şi SIF Muntenia SA Bucuresti, prin delapidarea acestora (în modalitatea însuşirii/traficării). Ulterior, banii ar fi fost transferaţi prin intermediul mai multor offshore-uri, controlate tot de către membrii grupului în mod direct sau prin persoane interpuse, în vederea reciclării, pentru a ascunde provenienţa acestora.

"În acest scop, aceştia au folosit persoane juridice nerezidente, precum şi persoane juridice de naţionalitate română, la care asociaţi au fost avocaţi care au deţinut pentru aceştia acţiunile SIF 1, asigurându-le sustragerea de la o eventuală decizie de concertare în condiţiile art. 2861 din Legea 297/2004, precum şi disimularea originii ilicite a sumelor de bani, obţinute prin delapidare", arată procurorii DIICOT.

De asemenea, există suspiciuni că membrii grupării s-au implicat şi în operaţiuni de manipulare a pieţei de capital, prin realizarea mai multor tranzacţii în datele de 12, 13 şi 16 septembrie 2013, în cadrul Bursei de Valori Bucureşti.

Anchetatorii spun că mecanismele bursiere au fost grav afectate, întrucât operaţiunile au vizat majorarea artificială a preţului acţiunilor SIF Banat - Crişana SA până la un nivel semnificativ mai mare decât cel de pe piaţa principală, dând astfel semnale false cu privire la cererea şi preţul instrumentelor financiare, pentru ca, după operaţiunile de pe piaţa "deal", preţul acţiunilor în cauză să revină la nivelurile iniţiale.

Beneficiarii acestor operaţiuni au fost liderii grupării, care şi-au consolidat poziţia în interiorul SIF Banat Crişana SA, prin deţinerile directe/indirecte peste limita impusă de art. 2861 din Legea 297/2004.

În dosarul de la DNA Braşov, procurorii au stabilit că Andrei Hrebenciuc, în baza unei înţelegeri cu Dan Costin Bengescu, Viorel Hrebenciu şi cu avocaţii Victor Adrian Prodan şi Nicolae Mergeani, ar fi determinat-o pe Carmen Elisabeta Drăgoi, administrator al SC Reşedinţa Vârstnicilor SRL, să încheie un contract cu Paltin Gheorghe Sturdza, prin care societatea a dobândit calitatea de promitent cumpărător, alături de Bengescu, pentru suprafaţa de 43.277 de hectare de teren forestier, dobândită prin decizia din 2012 a Tribunalului Covasna.

Andrei Hrebenciuc este membru în Consiliul de Administraţie al SIF Moldova din aprilie 2013.

Arestarea preventivă a lui Andrei Hrebenciuc nu are legătură cu activităţile curente ale SIF Moldova (SIF2) şi cu responsabilităţile acestuia în calitatea de administrator neexecutiv al companiei, arăta, în octombrie, societatea de investiţii financiare, într-un într-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
AVOCAT,
AUDIERE,
DELAPIDARE

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/un-avocat-cercetat-in-dosarul-lui-viorel-hrebenciuc-printre-cei-audiati-in-cazul-delapidarii-sif-13708361
13708361
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru
Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei
Mediafax
Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO
Alimentul care rezistă chiar şi mii de ani. La ce moduri de conservare pot apela oamenii în cazuri extreme
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.