Nota de plată pentru inteligenţa artificială începe să se vadă la bursă: de ce scad acţiunile Amazon, Tesla şi Meta?

Autor: Matei Pantea Postat la 30 octombrie 2026 23 afişări

Nota de plată pentru inteligenţa artificială începe să se vadă la bursă: de ce scad acţiunile Amazon, Tesla şi Meta?

Investitorii au început să-i numească „Cei Şapte Dezamăgitori”, notează Yahoo Finance, după ce acţiunile celor mai mari companii tehnologice americane s-au îndepărtat de maximele recente ca urmare a temerilor legate de costurile inteligenţei artificiale şi de perspectivele de creştere.

Apple (AAPL), Microsoft (MSFT), Nvidia (NVDA), Amazon (AMZN), Tesla (TSLA), Meta Platforms (META) şi Alphabet (GOOG), compania-mamă a Google, au înregistrat scăderi de amploare diferită în ultima vreme. Meta (Facebook) şi Alphabet au intrat în teritoriu de bear market, definit printr-un declin de cel puţin 20% faţă de maximele recente. Tesla a pierdut 19,2%, Amazon 15,1%, iar Nvidia, unul dintre principalii furnizori de cipuri pentru infrastructura de inteligenţă artificială, a scăzut cu 12,2%.

O parte din presiunea asupra acţiunilor vine după publicarea rezultatelor financiare. Meta, Alphabet, Amazon şi Tesla au fost penalizate de investitori în condiţiile în care cheltuielile ridicate, inclusiv cele legate de inteligenţa artificială, pun presiune asupra fluxurilor de numerar şi ridică semne de întrebare privind randamentul investiţiilor.

În cazul Nvidia, temerile vizează posibilitatea ca marile companii de cloud şi tehnologie, cunoscute drept hyperscalers, să-şi tempereze cheltuielile pentru infrastructura AI, ceea ce ar putea încetini cererea pentru cipuri.

Evoluţia nu este însă uniformă în rândul celor şapte companii. Microsoft a raportat un flux de numerar pozitiv şi o creştere solidă a vânzărilor Azure, platforma sa de cloud computing. Apple, la rândul ei, este privită mai degrabă ca o companie cu lichidităţi consistente şi o activitate susţinută de vânzările de hardware, în special iPhone şi Mac, decât ca un pariu direct pe dezvoltarea inteligenţei artificiale.

„Există prea multă slăbiciune în sectorul tehnologic pentru ca piaţa să o poată ignora”, spune Jonathan Krinsky, strateg la banca de investiţii BTIG, citat de Yahoo Finance.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
inteligenta,
amazon,
actiuni,
tesla
COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.