ULTIMĂ ORĂ: Rutele din România la care renunţă Blue Air
Compania aeriană Blue Air, controlată de antreprenori locali, va renunţa începând cu 17 februarie la zborurile pe ruta Timişoara-Iaşi-Cluj, conform unui anunţ al companiei.
„Din cauza fricţiunilor create de către Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara suntem nevoiţi să vă informăm asupra deciziei companiei Blue Air de a anula zborurile Timişoara-Iaşi- Cluj cu efect imediat.
Este păcat că după o lungă colaborare să ajungem într-un asemenea punct, dar se pare că prezenţa companiilor româneşti pe piaţa din România deranjează din ce în ce mai tare.
Operarea zborurilor pe acestă rută se suspendă începând cu data de 17 februarie 2018”, a anunţat compania. Blue Air operează zboruri pe această rură de mai puţin de un an. De la Timişoara, Blue Air opera pe timpul verii zboruri spre Constanţa.