Uber îşi vinde businessul bucată cu bucată

Autor: Alex Ciutacu Postat la 09 decembrie 2020 87 afişări

Uber îşi vinde businessul bucată cu bucată

Joby Aviation, un dezvoltator de aeronave electrice de pasageri, a anunţat săptămâna aceasta că va prelua divizia de taxiuri zburătoare Elevate, controlată de Uber, potrivit Reuters.

Tot săptămâna aceasta Uber a renunţat la ambiţia de a construi propria maşină autonomă şi a vândut divizia ATG către startup-ul Aurora, susţinut de Amazon şi Sequoia. Ambele vânzări au fost realizate în încercarea de a aduce profit în bilanţul Uber.

Joby nu a anunţat detaliile tranzacţiei, dar a declarat că Uber este de acord să investească 75 mil. dolari în compania de aeronave electrice de pasager. Joby a strâns până acum finanţări de peste 720 mil. dolari din 2009, când a fost fondată, iar majoritatea investiţiilor au provenit de la Toyota Motor.

Uber le-a promis investitorilor că va atinge EBTIDA pozitiv până la finalul anului 2021. În ultimul trimestru, Uber a raportat pierderi EBITDA de 625 mil. dolari.

Compania şi-a asumat că se va concentra pe businessul de bază, cel de ride-hailing, şi pe platformele de food delivery, iar managementul a pus în aplicare un plan dur de reducere de costuri, care a cuprins şi concedieri.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vanzare,
taxiuri,
business,
masini,
anunt,
companie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.