Tranzacţiile cu certificate verzi vor fi suspendate. România pierde sute de milioane de euro

Postat la 26 august 2011 10 afişări

Statul român pierde sute de milioane de euro din cauza unei iminente suspendări de cel puţin câteva luni de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de carbon, situaţie generată de neregulile la întocmirea inventarului naţional de emisii, pentru care şeful ANPM, Iosif Nagy, urmează să fie demis.

Decizia finală în privinţa suspendării României de la tranzacţionarea acestor certificate va fi anunţată luni, 29 august, la două zile după încheierea unei reuniuni a Comitetului de Conformare - Ramura de Implementare a Protocolului de la Kyoto, documentul în baza căruia statele semnatare primesc aceste certificate de emisii, cunoscute şi drept "certificate de poluare" sau "certificate verzi". Suspendarea României a fost propusă la precedenta reuniune a forului, desfăşurată în perioada 6 - 8 iulie la Bonn, în Germania. Conform procedurii, deşi concluziile întâlnirii din iulie sunt preliminare, la reuniunea din 25-27 august, ţinută tot la Bonn, România nu mai are dreptul la o nouă audiere, ci doar la o "declaraţie oficială".

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/tranzactiile-cu-certificate-verzi-vor-fi-suspendate-romania-pierde-sute-de-milioane-de-euro-8655309
8655309
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.