Tranzacţie în software. NextUp este preluat de polonezii de la Symfonia, care are în acţionariat MidEuropa, fond care tocmai a marcat exitul din Cargus, iar la începutul anului din Regina Maria
Atât în Polonia, cât şi în România, obiectivul nostru este să construim un ecosistem tehnologic cuprinzător şi coerent pentru afaceri. Ne propunem să oferim pieţei româneşti soluţii software integrate de top, adaptate pentru cât mai multe verticale”, spune Piotr Ciski, CEO al Symfonia Group.
NextUp este un jucător cheie în peisajul digital românesc, care oferă soluţii software integrate şi pragmatice antreprenorilor locali. Compania şi-a câştigat o reputaţie solidă pe piaţa din România, sprijinind creşterea stabilă a sectorului local de IMM-uri prin soluţii ERP moderne şi un sistem de salarizare în cloud. NextUp a înregistrat o creştere consistentă a veniturilor de 35% în 2024. Această performanţă reflectă dezvoltarea dinamică a companiei, care oferă servicii pentru peste 6000 de clienţi din diverse industrii. Achiziţia NextUp permite integrarea competenţelor sale cu cele ale Softeh Plus, o altă companie românească achiziţionată la începutul anului 2024 de către Symfonia Group. Softeh Plus este specializată în sisteme ERP şi adresează piaţa serviciilor medicale şi farma, cu focus pe organizaţiile mici şi mijlocii.
„Achiziţia NextUp reprezintă un demers strategic pentru consolidarea poziţiei noastre pe pieţele în care suntem deja prezenţi.
Ne oferă ocazia de a reuni echipe şi tehnologii care înţeleg provocările locale şi aşteptările clienţilor. Obiectivul nostru nu este doar să dezvoltăm produse, ci să răspundem mai rapid şi mai eficient provocărilor reale cu care se confruntă companiile din regiune. Nu este o mişcare de extindere, ci una de optimizare, axată pe livrarea unui plus de valoare, într-un timp mai scurt,” explică Piotr Ciski.
„Integrarea acestei companii contribuie la creşterea pe termen lung şi la transformarea modernă a ofertei grupului Symfonia”, adaugă Ciski.
„Alăturarea noastră grupului Symfonia în acest parteneriat reprezintă o oportunitate valoroasă pentru ambele companii. Ne dorim să ne combinăm punctele forte şi să creăm soluţii mai bune pentru clienţii noştri. Împreună, vom continua să explorăm noi oportunităţi şi să contribuim la progresul constant al industriei în care activăm”, spune Roxana Epure, Managing Partner la NextUp.
În urma acestei achiziţii, finalizată la începutul lunii iunie 2025, angajaţii NextUp se vor alătura grupului Symfonia în ceea ce priveşte schimbul de experienţă şi accesul la resurse internaţionale, în timp ce conducerea va rămâne locală. NextUp îşi continuă angajamentul faţă de clienţi, menţinând un nivel ridicat al serviciilor şi oferindu-le suportul necesar în procesul de digitalizare a afacerii.
NextUp este cea mai recentă companie care se alătură grupului Symfonia. În mai 2025, grupul a anunţat şi achiziţia inEwi, o companie poloneză specializată în soluţii de pontaj. Anterior, portofoliul de produse al Symfonia a fost extins cu instrumentele de la Nefeni (Polonia), Symfonia Softeh Plus (România), HRTec (Polonia), inEwi (Polonia) şi moreBIT (Polonia) – subliniind concentrarea grupului pe combinarea soluţiilor ERP orizontale şi verticale.
Odată cu cea mai recentă achiziţie, grupul Symfonia ajunge la un total de aproximativ 700 de angajaţi care dezvoltă un portofoliu ce susţine parcursul digital al IMM-urilor din cele mai mari economii din Europa Centrală şi de Est.
Poziţia Symfonia este evidenţiată şi de recunoaşterea din partea Fundaţiei Digital Poland şi Baker McKenzie. Compania se numără printre cele 100 de mărci tehnologice de top din pieţele Europei Centrale şi de Est. Această distincţie confirmă poziţia Symfonia ca lider în inovaţie şi transformare digitală în întreaga regiune CEE.
Symfonia este un ecosistem tehnologic care sprijină peste 55.000 de companii şi firme de contabilitate din Polonia şi România. Ca parte a grupului internaţional Symfonia – care include HRTec, moreBIT, Softeh Plus, Nefeni şi inEwi – compania integrează cele mai bune practici şi tehnologii globale. Colaborarea cu fondurile internaţionale de investiţii Accel-KKR şi MidEuropa permite companiei să dezvolte şi să adapteze soluţii la nevoile pieţei.
În misiunea sa de a consolida sectorul IMM-urilor în economie, Symfonia oferă instrumente care ajută antreprenorii să se concentreze pe obiective strategice şi să ia decizii mai rapid. Software-ul său este disponibil în versiuni bazate pe cloud, desktop şi hibrid. În 2025, Symfonia a fost din nou recunoscută în raportul Digital Champions CEE 2025. Compania a urcat în clasament în doar un an, de la Digital Wolf (valoare de capital > 100 mil. USD - 250 mil. USD) la Digital Dragons (valoare de capital > 250 mil. USD - 1 mld. USD).
Symfonia îşi urmăreşte misiunea şi prin implicare socială. Fundaţia Symfonia sprijină activ iniţiative caritabile şi îşi propune să creeze o nouă calitate în educaţie – una care promovează egalitatea de şanse şi beneficiile de mediu ale digitalizării. Fundaţia activează în spiritul dezvoltării durabile, sprijinind obiectivele selectate ale ONU (Zero Foamete, Sănătate şi Bunăstare, Educaţie de Calitate, Egalitate de Gen şi Viaţa Terestră).
NextUp este o companie tech românească în creştere accelerată, specializată în soluţii ERP moderne şi salarizare în cloud pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Software-ul său este utilizat de peste 6.000 de companii din diverse industrii, cu peste 30.000 de utilizatori care accesează aplicaţiile zilnic. NextUp automatizează peste 200 de procese de afaceri, ajutând clienţii să economisească timp şi resurse.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro