Trăiască Uniunea Bancară Europeană

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 03 iunie 2012 34 afişări

Comisia Europeană a îndulcit tonul disciplinei fiscale: prin glasul preşedintelui Jose Barroso, a recomandat Consiliului European să abroge procedura de deficit excesiv pentru Bulgaria şi Germania, a renunţat să mai suspende plăţile din fondul de coeziune pentru Ungaria, iar pentru ţările care au un program cu UE-FMI (Grecia, Portugalia, Irlanda şi România) are o singură recomandare: "să pună în aplicare măsurile convenite în cadrul programului lor".

Explicaţia îndulcirii tonului ţine de preocuparea presantă a CE de a găsi metode de stimulare a economiei UE şi de evitare a disoluţiei zonei euro, inclusiv printr-un plan de unificare în domeniul bancar.

CE susţine că "a jalonat principalele etape necesare pentru realizarea unei Uniuni economice şi monetare depline, inclusiv a unei Uniuni bancare: supravegherea financiară a zonei euro şi garanţii de depozit la nivelul întregii zone euro" (acesta din urmă, spre a preveni un exod al depozitelor bancare de la o ţară slabă spre una puternică).

Conform Reuters, documentele CE vorbesc şi de necesitatea recapitalizării directe a băncilor din fondul de salvare al zonei euro - Mecanismul de Stabilitate European, care va intra în vigoare oficial la 1 iulie, având o capacitate de intervenţie de 700 mld. euro. CE consideră că va trebui rupt "cercul vicios al băncilor slabe şi al statelor supraîndatorate împrumutându-se unele pe altele", arătând că "o mai mare integrare între statele din zona euro în materie de structuri şi practici de supraveghere financiară, în managementul transfrontalier al crizei, către o 'uniune bancară', ar fi o completare importantă a actualei structuri" a Uniunii economice şi monetare europene.

Conform actualelor reglementări, Mecanismul de Stabilitate European (ESM) nu poate fi folosit pentru a împrumuta direct băncile, ci numai statele membre ale zonei euro. Germania sau Olanda (aceasta din urmă, ţară care tocmai a ratificat în parlament statutul ESM în forma actuală) se opun folosirii banilor fondului pentru recapitalizarea directă a băncilor, posibilitate care ar fi utilă însă Spaniei, ale cărei bănci ar avea nevoie de ea.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/traiasca-uniunea-bancara-europeana-9701448
9701448
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.