Topul celor 10 superstaruri internaţionale, cu salarii de milioane de euro într-un sezon, care vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Rio

Postat la 05 august 2016 137 afişări

Topul celor 10 superstaruri internaţionale, cu salarii de milioane de euro într-un sezon, care vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Rio

Câţiva dintre cei mai buni sportivi ai lumii nu vor fi prezenţi la Jocurile Olimpice de la Rio, însă majoritatea a ţinut să nu rateze marele bal al acestei veri, în ciuda tuturor ameninţărilor care s-au ”abătut” asupra întrecerilor. Cotidianul francez L’Equipe a întocmit un top al celor 10 staruri ”planetare” care sunt aşteptate să rescrie istoria sportului mondial în Brazilia.

În cap de listă nu putea fi altcineva decât Usain Bolt, cel mai rapid om al planetei, după ce a alergat suta de metri în 9.58 secunde. Atletul jamaican a realizat tripla la ediţia din 2008 (Beijing), a repetat performanţa la Londra şi este aşteptat să facă acelaşi lucru şi la Rio în probele de 100 metri, 200 metri şi ştafetă 4x100 metri.

Pe locul 2, vine tot steagul statului Jamaica. Shelly-Ann Fraser Price, campioană olimpică la suta de metri în 2008 şi 2012, ajunge la Rio ca o mare vedetă internaţională. Interesant, ea a fost desemnată să ducă drapelul ţării sale înaintea lui Usain Bolt, ceea ce spune mult despre reputaţia atletei. Câştigătoare a şapte titluri mondiale, Shelly-Ann Fraser Price poate fi una din marile vedete şi la Rio.

Locul 3 este ocupat de Michael Phelps (SUA), cel mai medaliat sportiv din istoria Jocurilor Olimpice – 22 medalii. Calificat la 100 metri fluture, 200 metri fluture şi 200 metri mixt, înotătorul american va fi inclus, probabil, şi în ştafetele Statelor Unite şi va fi unul din punctele de atracţie de la Rio. Care va fi noul record de medalii care ar trebui bătut? Şi mai ales cine ar putea spera să-l doboare?

Citiţi continuarea pe www.prosport.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.