Top cinci sfaturi pentru ACHIZIŢIILE de BLACK FRIDAY. Cum să te fereşti de FALSELE REDUCERI

Postat la 15 noiembrie 2018 180 afişări

Reducerile de Black Friday sunt aşteptate cu nerăbdare de internauţi, iar magazinele online se întrec în oferte care mai de care mai atractive. Însă, în febra cumpărăturilor, poţi face greşeli pe care să le regreţi ulterior. Află cum identifici falsele reduceri şi cum te pregăteşti ca să ai o sesiune de cumpărături cu adevărat reuşită.

Top cinci sfaturi pentru ACHIZIŢIILE de BLACK FRIDAY. Cum să te fereşti de FALSELE REDUCERI

Cuvintele cheie de Black Friday sunt documentare şi pregătire. Înainte de toate, fă-ţi o listă de cumpărături şi stabileşte cu atenţie priorităţile, alege modelele pe care le vizezi pentru fiecare tip de produs şi notează cu atenţie caracteristicile tehnice în cazul produselor electronice şi electrocasnice. Şi, mai presus de toate, notează preţul mediu al obiectelor pe care intenţionezi să leachiziţionezi pentru ca, la momentul zero al reducerilor, să fii în temă dacă eşti cu adevărt în faţa unei afaceri sau dacă reducerea nu este atât de semnificativă pe cât pretinde vânzătorul că este.

 

Având în vedere că majoritatea comercianţilor mizează şi pe componenta emoţională, mai ales când lângă un produs se găseşte şi steluţa sau "eticheta" care arată o reducere mare, cumpărătorul trebuie, la rândul său, să se înarmeze cu informaţie şi cu ”sânge rece”.

 

Documentarea este de bază şi cu câteva săptămâni înainte trebuie să începeţi să comparaţi preţuri, să decideţi exact ce vă doriţi şi, mai ales, să stabiliţi un buget. Având în vedere că e posibil să nu găsiţi exact modelul pe care îl vizaţi la reducere, puneţi opţiunea doi şi trei la modelul respectiv pe listă.

 

Partea negativă este că stocurile pentru cele mai interesante produse electronice stocurile se pot epuiza chiar şi în sub un minut, aşa că rapiditatea este esenţială.

Chiar şi în ziua de Black Friday merită folosite comparatoarele de preţuri pentru a vedea cum stau lucrurile cu produsul dorit.

Dacă vreţi să cumpăraţi de pe anumite site-uri, instalaţi-vă aplicaţia, autentificaţi-vă şi salvaţi detaliile de card. Este o măsură care vă creşte şansele de a fi printre primii care cumpără produsul dorit.

O idee bună este să vă uitaţi pe Facebook şi Instagram, de unde puteţi afla mai multe despre oferte.

ANPC a publicat recent un Ghid al consumatorului pentru Black Friday. Iată câteva sfaturi de la protecţia consumatorului:

1. Fă o listă cu produsele pe care doreşti să le achizitionezi şi cu preţurile actuale ale acestora. Acest lucru te va ajuta să eviţi falsele reduceri de preţuri, de exemplu atunci când comercianţii măresc preţul şi aplică procentul de reducere la preţul astfel majorat.

•        Verifică cu atenţie modul în care este afişată reducerea pe site sau pe eticheta produsului.

•        Nu cădea în capcana ofertelor care anunţă mari reduceri de preţuri doar pentru a te atrage să intri în magazin.

•        În cazul în care comanzi online, verifică, înainte de a trimite comanda, dacă preţul fiecărui produs din coşul de cumpărături este acelaşi cu preţul redus indicat atunci când ai ales produsul.

•        Utilizează cardul pentru a face plata. În unele situaţii, precum cazurile de fraudă, dacă ai plătit prin card, poţi utiliza procedura refuzului la plată pentru a-ţi recupera suma plătită – în principiu, în cel mult 30 de zile de la data plăţii. Contactează-ţi banca pentru a afla mai multe amănunte.

 

Cititi mai multe pe www.gandul.info

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
reduceri,
black friday,
achizitii,
sfaturi,
top

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.