Titularizare: Rată de promovare de 73,85% înainte de contestaţii. 40 de candidaţi au obţinut nota 10

Autor: Departamentul Social Postat la 20 iulie 2015 86 afişări

Rata de promovare la concursul de titularizare în învăţământ este de 73,85% înainte de contestaţii, 40 de candidaţi au obţinut nota 10 la proba scrisă, iar 7.649 (37,55%) au între 7 şi 10, cel mai ridicat procent al notelor peste 7 fiind judeţul Cluj - 48, iar cel mai scăzut în Călăraşi - 18.47.

Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, după proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante şi rezervate din învăţământul preuniversitar, susţinută în 15 iulie, au fost transmise spre evaluare lucrările a 20.570 de candidaţi, dar 92 de lucrări au fost anulate la centrele de evaluare din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs.

Dintre cei 20.478 de candidaţi ale căror lucrări au fost notate, 40 au obţinut nota 10, alţi 7.649 (37,55%) au luat note între 7 şi 10, iar 7.434 (36,30%) au note între 5 şi 7. Alţi 5.323 de candidaţi (26,15%) s-au situat în tranşa de note 1-4,99.

Rata de promovare (cel puţin nota 5) la concursul de titularizare în învăţământ, înainte de depunerea contestaţiilor, este de 73,85%, faţă de 79,88% în 2014, arată Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă.

Din promoţia curentă, 1.099 de candidaţi (33,86%) au obţinut note peste 7 şi 1.211 de candidaţi (28,94%) au note între 5 şi 6,99.

Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în judeţul Cluj - 48, iar cel mai scăzut, în judeţul Călăraşi - 18,47.

La proba scrisă pentru ocuparea posturilor didactice şi catedrelor vacante sau rezervate din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 23.793 de candidaţi, dintre care 3.187 s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, 27 au fost eliminaţi pentru fraudă, iar lucrările a nouă candidaţi au fost anulate la centrele de concurs din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs.

Contestaţiile pot fi depune la sediile inspectoratelor şcolare judeţene, luni, după afişarea rezultatelor, până la ora 21.00, respectiv marţi, până la ora 15.00. Rezultatele finale vor fi publicate vineri, la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro/2015.

Rezultate înregistrate înainte de depunerea contestaţiilor au fost postate pe http://titularizare.edu.ro.

Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată va fi în şedinţe publice organizate de centrele de concurs în zilele de 27 şi 28 iulie.

Pentru concurs au fost publicate 4.189 de posturi didactice şi catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, dintre care 2.528 în mediul urban şi 1.661 în rural.

Un număr mare de candidaţi s-a înscris pentru ocuparea posturilor de educatoare, profesori pentru învăţământul preşcolar (4.702), învăţători, profesori pentru învăţământul primar (4.110), limba şi literatura română (2.855), educaţie fizică (2.188) şi limba şi literatura engleză (1.932).

Cele mai multe locuri vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată sunt pentru posturile didactice de educatoare, profesori pentru învăţământ preşcolar (994), învăţători, profesori pentru învăţământ primar (896) şi muzică instrumentală (221).

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică, respectiv inspecţia specială la clasă în profilul postului.

Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică, inspecţia specială în profilul postului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TITULARIZARE,
REZULTATE,

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/titularizare-rata-de-promovare-de-73-85-inainte-de-contestatii-40-de-candidati-au-obtinut-nota-10-14615141
14615141
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru
Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei
Mediafax
Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO
Alimentul care rezistă chiar şi mii de ani. La ce moduri de conservare pot apela oamenii în cazuri extreme
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.