Tensiuni pentru companiile cu afaceri în Rusia: Moscova a preluat controlul operaţiunilor Nestlé şi Auchan din Rusia. Retailerul francez are 230 de magazine şi 30.000 de angajaţi
Guvernul de la Moscova a trecut sub administrare temporară filialele ruseşti ale grupului elveţian Nestlé şi ale retailerului francez Auchan, într-o nouă rundă de măsuri îndreptate împotriva companiilor occidentale care încă operează în Rusia şi care, în argumentaţia Kremlinului, provin din state considerate "neprietenoase".
Potrivit publicaţiei Financial Times, preşedintele Vladimir Putin a semnat decretul joi seară, prin care cele două filiale au fost transferate către o societate-vehicul numită LEV Management. Este prima confiscare de acest tip a unor active deţinute de investitori occidentali după cele din 2023, când Moscova a preluat controlul asupra filialelor ruseşti ale francezilor de la Danone şi asupra fabricilor de bere Baltika, deţinute de danezii de la Carlsberg.
Din punct de vedere juridic, plasarea unei companii sub administrare temporară nu echivalează cu o schimbare a acţionariatului. În practică însă, măsura a fost aproape de fiecare dată primul pas către trecerea activelor în mâinile unor investitori ruşi apropiaţi de Kremlin.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că decizia lui Putin are legătură cu politica Franţei faţă de Rusia. "Unul dintre factorii acestei decizii a fost acela că vorbim despre o ţară neprietenoasă, care este acum implicată activ în acţiuni militare împotriva ţării noastre", a spus Peskov.
Oficialul nu a exclus ca structura de proprietate a companiilor să se schimbe ulterior. "Deocamdată este vorba strict despre introducerea administrării externe; nu au fost luate alte decizii", a adăugat el.
Nestlé, al cărei sediu central se află la Vevey, în Elveţia, a transmis că analizează situaţia şi opţiunile pe care le are la dispoziţie. "Nestlé este hotărâtă să ia toate măsurile necesare pentru a-şi proteja drepturile şi pentru a asigura continuitatea operaţiunilor în interesul tuturor părţilor implicate, în special al angajaţilor săi", a precizat compania. Acţiunile grupului au scăzut vineri dimineaţă cu puţin peste 2%, până la 176,65 franci elveţieni.
Afacerile Nestlé din Rusia reprezintă circa 2% din vânzările grupului, adică aproximativ 1,7 miliarde de franci elveţieni (2 miliarde de dolari) pe an. Warren Ackerman, analist al Barclays, spune că, deşi producătorul de Nespresso şi KitKat nu raportează separat rezultatele din Rusia, impactul este departe de a fi neglijabil. "Efectul asupra profitului ar putea fi unul relativ consistent", a afirmat el.
Auchan, companie controlată de familia franceză Mulliez, este unul dintre cei mai mari retaileri occidentali rămaşi în Rusia după invazia la scară largă a Ucrainei, din 2022, momentul în care numeroase grupuri occidentale au părăsit piaţa. Reţeaua are circa 30.000 de angajaţi şi 230 de magazine în Rusia şi se numără printre primii zece retaileri din ţară. Grupul nu comunică separat cifrele de afaceri din operaţiunile ruseşti, dar a arătat că Rusia şi Ucraina au cumulat puţin sub 10% din cifra de afaceri a grupului, de 5,5 miliarde de euro, în primul semestru din 2025.
Decretul semnat de Putin vizează şi Lemano Pro, fosta filială rusă a retailerului de bricolaj Leroy Merlin, tot din perimetrul familiei Mulliez, care transferase în 2023 controlul operaţional al companiei către Scenari Holding, societate înregistrată în Emiratele Arabe Unite. Pe listă se află şi filiala rusă a unui alt grup francez, FM Logistic.
Auchan nu a răspuns unei solicitări de comentariu, iar Leroy Merlin a refuzat să comenteze. FM Logistic a transmis că a luat act de decret şi că evaluează situaţia, precum şi consecinţele juridice şi operaţionale ale acesteia.
Precedentul din 2023 este relevant pentru ce ar putea urma. După preluarea sub administrare, filialele Danone şi Carlsberg au fost vândute cu discounturi consistente unor companii ruseşti cu legături în zona puterii de la Moscova. Danone Rusia a ajuns în cele din urmă să fie condusă de un nepot al liderului cecen Ramzan Kadîrov.
Nestlé este prezentă în Rusia din anii '90 şi a ales, alături de PepsiCo şi Mondelez, să rămână în piaţă după invazia ordonată de Putin, spre deosebire de zeci de alte multinaţionale occidentale.
Alte grupuri au preferat ieşirea negociată. Britanicii de la Unilever şi olandezii de la Heineken şi-au vândut fiecare filialele din Rusia către o companie deţinută de industriaşul Alexei Sagal, apropiat al Kremlinului. Acesta a cumpărat în ultimii ani mai multe subsidiare ruseşti ale unor grupuri occidentale, între care cele ale americanilor de la Ball Corporation şi ale suedezilor de la Oriflame. În iulie, Reckitt, companie listată la Londra, a acceptat să vândă o parte din afacerile sale din Rusia tot către Sagal, după ce fusese afectată de un nou pachet de sancţiuni europene.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











