TBI Bank a numit un nou director de resurse umane

Autor: Andra Stroe Postat la 18 octombrie 2018 62 afişări

TBI Bank a anunţat numirea Enei Bădeanu, specialist cu o experienţă de peste două decenii în domeniul resurselor umane şi expertiză vastă în leadership, în poziţia de chief people officer pentru operaţiunile băncii din România şi Bulgaria.

TBI Bank a numit un nou director de resurse umane

Ena Bădeanu a condus departamente de HR din companii precum ABN AMRO sau RBS România şi, cel mai recent, a fost Country Manager al companiei fintech globale Moneycorp. La TBI Bank, misiunea Enei este să ducă managementul resurselor umane la un nou nivel prin dezvoltarea spiritului antreprenorial în organizaţie şi prin cultivarea unui mediu de lucru atractiv pentru cele mai bune talente din România şi Bulgaria.

Ena a absolvit un master în Comunicare şi Resurse Umane şi este specializată în Finanţe şi Contabilitate la Academia de Studii Economice din Bucureşti, îmbunătăţindu-şi continuu educaţia profesională prin programe de training. Ena îşi începe fiecare zi cu câteva minute de yoga şi crede cu tărie că atitudinea ne-o alegem singuri, aşa că ea alege să fie mereu pozitivă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
resurse umane,
numire,
director

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.