Ţara europeană care a anunţat că vrea să construiască cel mai mare aeroport din lume. Cum arată aeroportul - VIDEO

Autor: Ioana Matei Postat la 17 iunie 2020 421 afişări

Ţara europeană care a anunţat că vrea să construiască cel mai mare aeroport din lume. Cum arată aeroportul  - VIDEO

Reprezentanţii noului aeroport din Istanbul au anunţat recent redeschiderea celei de a treia piste a aeroportului, acesta devenind astfel al doilea din Europa care oprează trei piste independente paralele în acelaşi timp. Pista a fost inaugurată în cadrul unei ceremonii la mijlocul lunii iunie în care a participat şi preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care a numit aeroportul drept „mândria Turciei”.

Descris în presa internaţională ca „fiind mai mare decât Manhattanul”, aeroportul din Turcia este deja unul dintre cele mai mari şi moderne aeroporturi ale lumii, deşi mai urmează câteva faze de dezvoltare a acestuia;  având o capacitate iniţială de 90 de milioane de pasageri (spre comparaţie, prin Atatürk, folosit în prezent doar de aeronavele cargo, au trecut în anul 2017 aproximativ 63,7 de milioane de pasageri, în timp ce prin aeroportul Sabiha Gokcen, aproximativ 31 de milioane).

Turcii speră însă ca acesta să devină cel mai mare aeroport al lumii, ţintind o capacitate totală de 200 de milioane de pasageri anual.  

Sursa foto, video: IGAirport

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
aeroport,
crestere,
anunt,
video,
construire

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.