SUSPENDAREA PREŞEDINTELUI BĂSESCU: Parlamentul se reuneşte joi la ora 10

Postat la 05 iulie 2012 10 afişări

Parlamentul se reuneşte, joi, în şedinţă comună la ora 10 pentru citirea cererii USL de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, în timp ce dezbaterea şi votul asupra acestei solicitări urmează să aibă loc vineri.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a menţionat că preşedintele Traian Băsescu poate să vorbească în Parlament şi să prezinte un punct de vedere faţă de acest document. Constituţia precizează că preşedintele poate da Parlamentului explicaţii privind faptele care i se impută.

Tot joi, Parlamentul urmează să trimită cererea de suspendare Curţii Constituţionale spre avizare. Crin Antonescu a spus că, după citirea cererii de suspendare, se va cere un aviz Curţii Constituţionale, care este însă doar consultativ, iar Parlamentul va propune un termen de aproximativ 24 de ore Curţii pentru a elabora acest aviz. Vineri, probabil în partea a doua a zilei, ar urma să aibă loc şedinţa de dezbatere şi de vot asupra suspendării.

VEZI AICI MOTIVELE USL PENTRU SUSPENDAREA PRESEDINTELUI

Mai mult pe www.mediafax.ro.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/suspendarea-presedintelui-basescu-parlamentul-se-reuneste-joi-la-ora-10-9817202
9817202
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.