Suedezul care vrea să îi facă pe români să se simtă în formă

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 10 iunie 2019 841 afişări

Pasionat de sport încă din anii copilăriei, Kent Orrgren a ajuns într-un postură de invidiat: lucrează într-un domeniu în care poate să combine prima sa iubire cu aceea pentru leadership. În cadrul evenimentului Meet the CEO, suedezul a vorbit despre businessul World Class, pe care îl conduce, dar şi despre înclinaţia românilor pentru sport şi o stare generală de bine.

Suedezul care vrea să îi facă pe români să se simtă în formă
Suedezul care vrea să îi facă pe români să se simtă în formă deschide galeria

„Sunt născut şi crescut la Göteborg, am doi copii – o fată de 12 ani şi un băiat de aproape o săptămână. Sunt aici pentru a încerca să construiesc ceva cu adevărat grozav – mă refer nu doar la extinderea companiei, ci şi a industriei, care creşte peste tot în lume. Astăzi, România are una dintre pieţele cu cea mai mare creştere în industria de sănătate şi fitness”, descrie Kent Orrgren motivele pentru care se află conducerea World Class, liderul pieţei de centre de fitness din România, în deschiderea evenimentului organizat de Business MAGAZIN.
„Părinţii mei au avut o dezbatere: mama mea voia să îmi dea un alt nume, respectiv Keith, dar în suedeză acesta e mai mult un nume de fată, aşa că tatăl meu a intervenit şi a spus: «Nu, numele lui va fi Kent». Nu ştiu dacă e un nume bun aici, fiind legat de fumat; prefer să fac legătura cu Clark Kent”, spune Orrgren râzând. „Lucrez în industria asta de când aveam 19 ani, am o pasiune pentru sport dar şi pentru business şi leadership; e grozav să îţi poţi aduce laolaltă pasiunile la locul de muncă, am norocul să fi fost în această poziţie întreaga mea carieră. Prin urmare, nu consider că muncesc, ci că îmi urmez pasiunile.” Kent Orrgren a început să joace hochei pe gheaţă la vârsta de 6 ani şi a continuat pentru mai bine de 20 de ani. A renunţat atunci când a înţeles că nu va fi un jucător de NHL (National Hockey League) în Statele Unite şi nu se va putea întreţine din asta. În schimb, el a continuat să lucreze în industria de sănătate şi fitness. Admite însă că motivul pentru care a ajuns să lucreze în domeniu este acela că şi-a dorit să devină un sportiv cât mai bun. „La un moment dat, cei de la sala unde mergeam au căutat un instructor; am aplicat şi am primit jobul. A fost una dintre puţinele dăţi când am aplicat pentru o slujbă”, îşi aminteşte suedezul. Anul era 1989, acum aproape 30 de ani.
CEO-ul World Class este licenţiat în marketing şi spune că a doua sa pasiune, după sport, a fost zona de marketing şi vânzări. „Am fost numit manager pentru prima dată când aveam 25 de ani şi am învăţat pe calea grea ce înseamnă asta. Eram instructor şi făceam parte din echipa de la clubul respectiv; am fost numit managerul grupului şi brusc, de unde ne distram împreună, toţi au început să tacă atunci când intram în cameră. Ei au crezut că eu am schimbat taberele devenind liderul grupului, în vreme ce eu mă aşteptam la cu totul altceva.” Şi-a dat seama repede că are nevoie de echipă pentru a schimba ceva, iar în acei ani spune că a făcut toate greşelile pe care le poate face un lider. „Am lucrat mai mult decât oricine altcineva, crezând că eu sunt singurul care putea face de toate; dacă ei nu făceau ceea ce le ceream, atunci făceam singur treaba. Mi-am dat seama că trebuie să lucrez tot mai mult şi mai mult pentru a compensa pentru acele lucruri, şi a fost o perioadă extrem de grea, dar din care am învăţat multe. Am primit însă încrederea superiorilor mei, iar asta m-a ajutat să mă dezvolt.”


Să conduci oamenii nu e uşor, spune Orrgren, şi necesită foarte mult timp şi atenţie. „Nu poţi să fii doar persoana care spune: «Acum alergăm într-o anumită direcţie», trebuie să fii cel care merge alături de ei. Eu spun de obicei că nu există leadership de calitate dacă nu există un angajator de calitate, pentru că e vorba de o relaţie.”
Suedezul a lucrat ca instructor timp de cinci ani, preluând apoi o poziţie de manager al clubului. A fost apoi implicat într-o tranzacţie importantă, prin care o companie americană a preluat atât organizaţia pentru care lucra, cât şi alţi patru competitori. El a devenit, astfel, parte a celui mai important lanţ de cluburi de fitness din Suedia, Satz. „Aveam doar câteva unităţi atunci când am început, dar a fost o perioadă grea pentru că nu au fuzionat doar cluburile, ci şi culturile diferite din companii.”
A fost numit manager regional, primind responsabilitatea integrării celor patru companii într-o singură entitate. Un an şi jumătate mai târziu, i se oferea postul de managing director. „Am primit oferta când aveam 30 de ani, dar a fost o provocare şi mai mare, pentru că în ochii angajaţilor lucrurile păreau haotice”, îşi aminteşte Orrgren. „În ochii lor, noi păream nişte angajatori groaznici.”
În opt ani, compania Satz şi-a crescut numărul cluburilor deţinute de la 8 la 30; în acea perioadă, Orrgren a înţeles că trebuie să schimbe ceva în sistemul de management. „Am căutat efectiv pe Google care este cel mai bun angajator şi am găsit o companie care se numea Great Place to Work (Un loc de muncă grozav - n.red.), o organizaţie nonprofit din Statele Unite.” Povestea e cunoscută pentru faptul că Bill Gates, fondatorul Microsoft, le-a oferit susţinere financiară celor de la Great Place to Work pentru a deschide câte un sediu lângă fiecare unitate Microsoft.
Atunci când o companie din Suedia a organizat o competiţie pentru desemnarea celui mai bun angajator local, Orrgren şi-a convins superiorii că participarea ar putea să le aducă lămuriri în privinţa aspectelor care trebuie îmbunătăţite. Dacă la prima ediţie au ocupat unul dintre ultimele locuri, la a treia participare erau deja pe podium.
A părăsit compania în 2010, în dorinţa de a explora şi alte zone, şi a fost numit CEO al unui lanţ de pet shopuri. „Pare o industrie complet diferită, dar există şi anumite asemănări”, spune Kent Orrgren. „Cine lucrează în pet shopuri iubeşte animalele de casă, aşa cum cei din industria de sănătate şi fitness erau pasionaţi de ceea ce făceau.” Deşi a ocupat doar un an postul respectiv, spune că experienţa a fost una extrem de interesantă.
A urmat apoi o aventură antreprenorială: în 2012, Kent Orrgren a pus bazele propriei firme de consultanţă şi investiţii, lucrând mai ales cu clienţi din zona de sănătate şi fitness. Doi ani mai târziu, unul dintre foştii săi competitori a venit cu o propunere interesantă.

Un suedez la Bucureşti
„În perioada lucrată la Satz am făcut şi numeroase achiziţii, printre acestea numărându-se cinci cluburi World Class”, îşi aminteşte Kent Orrgren. „Erau deschise în sistem de franciză, cu proprietari diferiţi, iar unul dintre aceşti proprietari, pe care îl cunoşteam bine, m-a invitat în România în 2014 şi mi-a propus un rol de consultant pentru boardul de administraţie şi pentru echipa de management.”
Atunci când a intrat în această industrie, rata de penetrare a serviciilor de sănătate şi fitness era de 5% în Suedia; „e un procentaj foarte mic pentru orice industrie”, spune suedezul. Când a plecat de la Satz, rata ajunsese la 15%, iar acum e de aproximativ 25%. „În România, rata de penetrare e astăzi de 4%. Poate va ajunge la 15% în 15-20 de ani, dar se va ajunge acolo. Vedem comportamentul românilor, stilul lor de viaţă – e doar chestiune de timp ca industria să ajungă la un nivel ridicat. În Europa, rata medie de penetrare este de 10%, cu valori mai ridicate în Germania şi Marea Britanie; există astfel un mare potenţial de dezvoltare pentru piaţa locală.”
După ce a ocupat timp de un an şi jumătate postul de consultant, Kent Orrgren a primit oferta de a prelua poziţia de CEO. „Am acceptat pentru că am avut încrederea că reprezintă o oportunitate de a lua parte la construirea unui lucru grozav, iar pasiunea mea este de a dezvolta oameni şi organizaţii.”
Un alt motiv pentru care a acceptat provocarea a fost percepţia bună a brandului în rândul românilor şi faptul că mulţi oameni auziseră de World Class. „Îmi place să spun că brandul e mai valoros decât veniturile pe care le generează”, punctează Orrgren. S-a bucurat şi de stilul de viaţă al românilor, despre care spune că sunt oameni foarte prietenoşi, sociabili şi care generează o atmosferă extrem de pozitivă. „Poate că trăiesc într-o bulă, pentru că aud şi alte perspective asupra societăţii, dar vor exista întotdeauna mai multe variante ale poveştii.”
Industria de sănătate şi fitness din România are o valoare estimată la 248 de milioane de euro, crescând în ultimii cinci ani cu aproximativ 55%, spune Kent Orrgren. „Estimăm că această creştere de 10-12% pe an va continua, în primul rând pentru că ştim că noi vom fi parte a acestei creşteri. Sunt convins că asta va determina şi alţi antreprenori să deschidă propriile cluburi şi, în cazul în care au succes, să treacă la mai multe unităţi. Noi încurajăm acest lucru şi susţinem colegii din industrie, nu ne deranjează să împărtăşim din cunoştinţele noastre.”


World Class România, cea mai mare reţea de centre de fitness din ţară, controlată de fondul de investiţii polonez Resource Partners, a finalizat anul trecut cu afaceri de 27 de milioane de euro, iar pentru acest an ţinteşte afaceri de 33-35 de milioane de euro, potrivit oficialilor companiei. În ceea ce priveşte marja profitului, aceasta se ridică la 20-25% (calculată pe baza EBITDA). Datele oficiale de la Ministerul de Finanţe arată că în 2017 (ultimul an pentru care s-a depus bilanţul) numărul de angajaţi se ridica la 333 de persoane.
Compania are peste 60.000 de clienţi, potrivit ultimelor date. Reţeaua operează cele mai multe cluburi de fitness în Capitală, având două linii de business, respectiv clienţii care vin pe abonamente private şi cei care vin pe abonamente corporate. În prezent există 35 de cluburi World Class, iar CEO-ul companiei spune că încă trei vor fi deschise anul acesta; ţinta este însă de aproximativ 90 de cluburi la nivel naţional în următorii cinci ani. Pentru asta trebuie să investim în educarea personalului, nu doar pentru poziţiile pe care le ocupă în prezent, ci şi pentru cele pe care le-ar putea ocupa în viitor”, spune Orrgren. Strategia companiei este împărţită în două etape: consolidarea poziţiei din Bucureşti prin creşterea reţelei de cluburi şi extinderea în marile oraşe – Cluj, Timişoara şi, de anul viitor, Braşov.
Astfel, începând cu 2020, World Class va acoperi şapte metropole: Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj, Braşov, Constanţa şi Ploieşti, cu un număr de peste 40 de centre de health & fitness, 85.000 de membri şi o echipă de peste 700 de experţi în sănătate şi fitness. Compania continuă astfel strategia de consolidare a prezenţei în principalele zone urbane ale României, aproape de parcuri rezidenţiale şi clădiri de birouri care concentrează o densitate ridicată a populaţiei.
Anul trecut, compania a deschis un nou club World Class în centrul comercial Veranda, care se întinde pe o suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi. Tot anul trecut compania a deschis pe 1.500 de metri pătraţi un club în Mall Vitan (World Class Bucureşti Mall). În iunie 2017, World Class România a cumpărat clubul de sport Pure Health & Fitness din centrul comercial AFI Cotroceni. Tot în 2017, World Class a semnat şi cu AFI Europe România un contract de în­chiriere pentru un spaţiu de 1.500 mp în AFI Tech Park, dezvoltat în Bucureşti, în apropierea hotelului JW Marriott şi a Parlamentului.
Înainte ca fondul polonez Resource Partners să semneze preluarea reţelei de fitness, World Class România era deţinută de firma suedeză World Class Seagull International (cu 70,99%) şi constănţenii Dumitru Iulian Velenza (cu 25%) şi Maria Andreea Velenza (cu 4%). Fondul Resource Partners are în portofoliu mai multe companii din Polonia, precum Good Food, unul dintre cei mai importanţi producători de deserturi pe bază de orez expandat, Delic Pol, producător polonez de prăjituri de tip jaffa, Spa Handel, distribuitor de produse alimentare, Melvit, producător de cereale, orez şi făină, şi alte firme, arată ultimele date.

Tinerii nu vor să fie manageri
Prioritatea CEO-ului World Class este să crească oameni în interiorul companiei. Iniţial, spune Orrgren, provocarea era să găsească locurile potrivite pentru a deschide noi unităţi; acum, provocarea e să aibă destui manageri care să conducă acele unităţi. Suedezul crede că aceasta este o problemă generaţională: un rol de manager presupune şi un grad de singurătate, iar cei din noua generaţie vor să fie sociabili. „Atunci când eşti manager, trebuie să conduci oameni de vârsta ta sau oameni mai mari decât tine, iar asta te poate face să te simţi singur”, opinează Orrgren. „Dacă avem 31 sau 35 de manageri stresaţi, nimeni nu o să mai vrea să devină manager. Dacă vezi că managerul e cea mai stresată persoană din lume, nu ţi-ai mai dori să îî iei postul. Încercăm să organizăm cât mai multe traininguri pentru angajaţi – nu doar pe zona de leadership, ci şi pe comunicare sau chiar de înţelegere a businessului, pentru că la un moment dat vor prelua funcţii de conducere.”
În ceea ce priveşte forţa de muncă, suedezul spune că la World Class există o bună diversitate de gen. „Eu cred că e un lucru important să ai un mix. Femeile au foarte multe calităţi în ceea ce priveşte managementul şi leadershipul, dar mai cred şi că nu genul e cel mai important, ci calitatea umană şi modul în care relaţionezi cu ceilalţi.”
Cea mai bună decizie de business pe care a luat-o Kent Orrgren a fost de a accepta un post de management la Stockholm; o altă decizie despre care îşi aminteşte că l-a ajutat a fost aceea de a refuza poziţia de country manager al companiei în Danemarca. A fost decizia potrivită pentru că şase luni mai târziu a primit postul de country manager în Suedia. În fine, o a treia decizie bună a fost să accepte să vină în România. „Cred cu tărie în ideea că dacă fac o treabă bună acum, asta va aduce ceva şi mai bun în viitor”, spune CEO-ul World Class.
Nu este străin de antreprenoriat, dar a ajuns la concluzia că o afacere pornită de la zero nu e întotdeauna cea mai bună variantă pentru a schimba lucrurile în bine. „Să porneşti propriul business, să o iei pe calea antreprenoriatului e ceva uimitor – am încercat şi asta, dar e vorba de foarte multă muncă şi de foarte mult timp la început. Atunci când îmbătrâneşti, capeţi şi ceva înţelepciune şi înveţi cum e mai bine să-ţi petreci timpul. Din punctul meu de vedere, e important să lucrezi acolo unde vei avea cel mai mare impact; aşa am analizat lucrurile, ajungând la concluzia că lucrând cu cei de la World Class voi avea mai multe rezultate şi voi putea influenţa mai mulţi oameni.”
În Suedia, trendul era să se lucreze pe partea de promovare cu influenceri şi să se încerce captarea atenţiei celor care îi urmăreau; în România, s-a preferat varianta microinfluencerilor. „La un anumit moment dat, influencerii au crescut atât de mult încât brandurile le plăteau sume mari, iar credibilitatea lor scădea. Colaborările cu microinfluenceri sunt cumva mai autentice, iar asta atrage mai mult.” CEO-ul World Class spune că lanţul de cluburi de fitness trebuie să îşi construiască propria audienţă, comparând situaţia cu aceea în care trebuie să construieşti un drum, trebuie să construieşti şi o maşină şi mai trebuie să antrenezi şi şoferul – toate în acelaşi timp.
În ceea ce priveşte trendurile în fitness, femeile participă mai mult la cursuri, la clase organizate, socializează mai mult, în vreme ce bărbaţii preferă să lucreze de unii singuri sau cu un prieten. Faţă de Europa şi Statele Unite, diferenţa este că în acele locuri toţi lucrează individual, chiar şi femeile, spune Orrgren. „Cred că românii, în general, sunt aspiraţionali în ceea ce priveşte aspectul fizic. Cred că e ceva cultural, toţi vor să arate bine, să se simtă bine, iar asta e în regulă.”

O afacere cu oameni, condusă de oameni
Care sunt, în viziunea şefului World Class, calităţile esenţiale ale unui manager? „Să cunoşti oamenii, să îi înţelegi, să fii capabil să îi conduci dar şi să îi organizezi, pentru că sunt foarte multe lucruri care se întâmplă. E o afacere cu oameni, condusă de oameni şi din acest motiv e esenţial să ştii cum să relaţionezi cu ceilalţi.
Care sunt însă slăbiciunile sale? „Cred că toate punctele mele tari sunt de fapt slăbiciuni”, răspunde Orrgren. „Sunt foarte competitiv, de-asta o consider o slăbiciune, pentru că vreau întotdeauna să fiu mai bun, iar asta mă poate face să nu reflectez destul, să nu îmi acord timp pentru a reflecta asupra modului în care acţiunile mele îi afectează pe alţii. E o sabie cu două tăişuri.” Îi place să fie extrem de structurat, iar atunci când lucrurile nu sunt lăsate în ordinea corectă, vrea să le organizeze. Pe de altă parte, Orrgren recunoaşte că poţi învăţa multe lucruri atunci când lucrezi într-un mediu în care lucrurile nu sunt mereu organizate. „Sunt o persoană curioasă, iar asta e o altă slăbiciune – uneori pun atât de multe întrebări încât stresez oamenii.”
Kent Orrgren are un citat preferat, preluat de la Wayne Gretzky, unul dintre cei mai mari jucători de hochei pe gheaţă din istorie: „Nu te îndrepta spre locul unde e pucul, întreaptă-te spre locul unde pucul va ajunge”. „Trebuie să analizezi situaţia, pentru că uneori oamenii aleargă după lucruri, după bani, după maşini sau ceasuri, fără a şti unde îi va duce asta. Trebuie să te concentrezi pe locul unde ar trebui să fii, unde ai putea avea un impact pozitiv.”
Dacă nu ai grijă de sănătatea ta şi nu investeşti în ea, va trebui apoi să investeşti în recuperarea după boală, este de părere suedezul, care spune că preferă să fie proactiv atunci când vine vorba de sănătatea sa decât să realizeze că s-a îmbolnăvit şi că trebuie să urmeze o perioadă de recuperare. „Aş vrea să fiu ţinut minte ca cel care a influenţat mai mulţi români să fie activi şi să trăiască un stil de viaţă sănătos”, încheie Kent Orrgren.

Urmărește Business Magazin

Ce milionari a produs IT-ul din România Ce milionari a produs IT-ul din România

Soţii Florin şi Măriuca Talpeş au fondat în 1991 firma Softwin, care în 2001 a devenit Bitdefender - cel mai de succes produs software românesc vândut în toată lumea. În paralel, Radu Georgescu a înfiinţat în 1992, împreună cu alţi parteneri, compania GeCAD Software, care doi ani mai târziu a scos pe piaţă antivirusul RAV, pe care l-a vândut în 2003 gigantului Microsoft pentru o sumă de peste 10 milioane de dolari. De atunci, industria IT din România s-a dezvoltat continuu, iar în ultimii ani s-a creat o adevărată efervescenţă pe această piaţă: start-up-uri vândute giganţilor străini şi tot mai multe idei de afaceri bazate pe tehnologie care atrag finanţări de ordinul sutelor de milioane de dolari.

vezi continuarea
ZF.ro
S-a dat startul la MARATONUL reducerilor. Cele mai TARI oferte de Black Friday S-a dat startul la MARATONUL reducerilor. Cele mai TARI oferte de Black Friday
RĂSTURNARE de situaţie! Cea mai nouă măsură luată de PNL. Anunţul făcut de guvern
ProMotor.ro
Noua Skoda OCTAVIA: Schimbări importante pentru CEL MAI IUBIT model de import în România Noua Skoda OCTAVIA: Schimbări importante pentru CEL MAI IUBIT model de import în România
Nimeni nu se aștepta ca șoferul acestui CAZAN de mașină să îi PUNĂ LA PUNCT pe cei doi bătăuși - VIDEO
Fata rănită după ce prietenul ei a folosit ulei de motor ca lubrifiant
Descopera.ro
Invenţiile GENIALE ale marelui Nikola Tesla. Una dintre ele ,,provoca moartea instantanee'' Invenţiile GENIALE ale marelui Nikola Tesla. Una dintre ele ,,provoca moartea instantanee''
SECRETUL uriaş al lui da Vinci din pictura ,,Cina cea de taină'', DECRIPTAT după sute de ani
Anunţ de ULTIMĂ ORĂ! Un fenomen spectaculos, dar extrem de PERICULOS va avea loc astăzi în România. ATENŢIE, nu e de glumit, puteţi avea de suferit
Go4it.ro
Cel mai PUTERNIC telefon mic! Un producător din JAPONIA revine la un design mult îndrăgit Cel mai PUTERNIC telefon mic! Un producător din JAPONIA revine la un design mult îndrăgit
Avionul BOEING implicat deja în două accidente mortale se întoarce în aer. Şi companiile din ROMÂNIA au comandat acest model
NOKIA nu produce doar telefoane mobile! Lanseaza o noua gama de TELEVIZOARE
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.