Un nou studiu sugerează că oxitocina nu este principalul sau singurul motor al unor activităţi precum stabilirea parteneriatului sau alăptarea.

Oxitocina este doar o parte dintr-un set de factori genetici care controlează comportamentul social.

Cercetătorii speră să investigheze ce alţi hormoni şi receptori pot fi implicaţi în comportamente precum împerecherea.

Oxitocina, „hormonul iubirii”, a fost considerat mult timp cheia comportamentelor, inclusiv al împerecherii cu un partener şi al creşterii puilor, însă un nou studiu efectuat pe rozătoarele de preerie ridică îndoieli.

Cercetările au descoperit că rozătoarele crescute pentru a nu avea receptori funcţionali pentru oxitocină erau totuşi capabile să formeze perechi puternice, să aibă pui şi să alăpteze – toate comportamentele despre care se credea anterior că depind de acest hormon. Rozătoarele de preerie sunt unul dintre puţinele mamifere care se împerechează pe viaţă şi sunt adesea folosite pentru a studia comportamentele sociale, cum ar fi formarea de perechi la animale.

În cadrul studiilor anterioare, rozătoarele cărora li s-au administrat medicamente care au oprit procesarea oxitocinei nu au mai format perechi, iar mamele nu au reuşit să producă lapte pentru puii lor. Psihiatrul Devanand Manoli şi neurobiologul Nirao Shah au produs şoareci de preerie modificaţi genetic fără receptori de oxitocină funcţionali, iar apoi au observat cum se comportau masculii şi femelele mutante. Spre şocul lor, se pare că vulpile mutante nu au întâmpinat dificultăţi în a se împerechea cu parteneri care nu au suferit modificări genetice, iar femelele mutante puteau naşte şi alăpta puii, spre deosebire de cele din studiile cu medicamente.

„Am fost cu siguranţă surprinşi”, a declarat Manoli, profesor asistent la Universitatea din California, San Francisco. Rezultatele sugerează că oxitocina nu este principalul sau singurul motor al unor activităţi precum stabilirea parteneriatului sau alăptarea, a spus el.

Cititi mai multe pe www.alephnews.ro