Stoltenberg: NATO a analizat principalele provocări şi vrea intensificarea cooperării cu partenerii

Autor: Mihai Draghici Postat la 30 noiembrie 2022 34 afişări

Stoltenberg: NATO a analizat principalele provocări şi vrea intensificarea cooperării cu partenerii

Miniştrii de Externe din statele NATO au discutat, la reuniunea de la Bucureşti, despre principalele provocări la adresa securităţii, inclusiv despre acţiunile de combatere a terorismului, stabilind intensificarea cooperării cu naţiuni partenere, inclusiv cu Republica Moldova.

"Miniştrii de Externe au discutat şi despre terorism, cea mai directă ameninţare asimetrică la adresa securităţii noastre. Am văzut acest lucru cel mai recent prin atacul îngrozitor de la Istanbul. Miniştrii au stabilit să continuăm eforturile pentru contracararea acestei ameninţări", a afirmat Jens Stoltenberg, conform agenţiei MEDIAFAX, în conferinţa de presă organizată la finalul reuniunii miniştrilor de Externe din ţările NATO, desfăşurată la Bucureşti.

La ultima sesiune a reuniunii de la Bucureşti au participat şi miniştrii de Externe din Republica Moldova, Bosnia-Herţegovina şi Georgia. "Sunt trei parteneri de valoare supuşi presiunilor Rusiei. Am discutat despre preocupările comune şi despre modalităţile de intensificare a cooperării. Aliaţii au stabilit să intensifice susţinerea punctuală, inclusiv în privinţa dezvoltării capacităţilor, a aplicării reformelor şi a organizării de programe de instruire pentru îmbunătăţirea securităţii acestor ţări şi a instituţiilor de apărare", a precizat Stoltenberg.

Secretarul general al NATO a reafirmat că aderarea Finlandei şi Suediei va contribui la consolidarea securităţii acestor ţări şi va face "mai sigur spaţiul euro-atlantic".

"Vreau să închei prin a mulţumi României pentru găzduirea în mod excelent a acestei reuniuni a miniştrilor de Externe din ţările NATO. Acest lucru demonstrează încă o dată angajamentul puternic al României faţă de Alianţa noastră", a subliniat Jens Stoltenberg.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.