Stihl România are un program ”rabla” pentru motounelte

Autor: Anca Barbulescu Postat la 19 martie 2013 83 afişări

Una din activităţile dezvoltate anul trecut de către Stihl România, subsidiara grupului german cu acelaşi nume prin reţeaua sa de dealeri, a fost combaterea pieţei negre a motouneltelor. Dincolo de programele de conştientizare în rândul consumatorilor derulate prin cei 220 de distribuitori autorizaţi Stihl, reprezentanţii companiei au lucrat împreună cu autorităţile române pentru eradicarea acestei zone negre.

Stihl România are un program ”rabla” pentru motounelte

În 2012 au fost depistate şi confiscate înainte de a ajunge la vânzare doar câteva sute de motounelte şi consumabile contrafăcute, toate intrate ilegal în ţară. Prejudiciul în cazul acestui tip de produse se răsfrânge atât asupra statului român, a producătorului a cărui marcă este contrafăcută, dar şi asupra cumpărătorului care îşi achiziţionează un produs foarte slab calitativ, care îi poate pune viaţa în pericol.

O parte semnificativă a motouneltelor şi a accesoriilor contrafăcute şi trecute de filtrele autorităţilor, deci neconfiscate, ajung şi la service-urile dealerilor Stihl România. “Din rapoartele noastre aflăm că aproape zilnic sunt persoane care se prezintă în service-uri cu motounelte contrafăcute, pentru reparaţii”, declară Ioan Mezei, director general Stihl România.

Un astfel de produs contrafăcut nu poate beneficia nici de garanţie şi nici de asistenţa mecanicilor Stihl. “Din cazuistică, un astfel de produs se defectează la prima sau a doua folosire, iar clientul păgubit ajunge cu el în service pentru reparaţii sau pentru garanţie. Evident că un astfel de contract este inexistent, mai mult, suntem nevoiţi să refuzăm orice intervenţie asupra acestor unelte, dat fiind faptul că ele, odată puse în funcţiune, se pot transforma în adevărate arme albe, care pun în pericol viaţa celor care le folosesc” precizează Ioan Mezei.

La un calcul simplu aflăm că este vorba de zeci de mii de astfel de produse contrafăcute care ajung să fie cumpărate în decursul unui an de pe piaţa neagră. La nivelul lui 2012 distribuitorii autorizaţi Stihl au refuzat să primească în service nu mai puţin de 20.000 de astfel produse defectate.

Reţeaua de service a Stihl România este una dintre cele mai extinse reţele de service-uri pentru această zonă de produse. Mecanicii şi inginerii dealerilor Stihl România sunt instruiţi pentru a repara atât motounelte marca Stihl, cât şi orice altă marcă de produse. “Acesta este motivul pentru care mecanicii dealerilor nostri ajung să se confrunte cu astfel de cazuri” declară Ioan Mezei.

Pentru persoanele păgubite, distribuitorii Stihl România oferă şansa unei recuperări parţiale a prejudiciului, graţie programului “Rabla” pentru motounelte. Programul este similar celui de reînnoire a parcului auto, a început în 2009 şi se desfăşoară şi în prezent. în schimbul motouneltelor contrafăcute care merg direct la topit, dealerii Stihl România pot oferi reduceri diferenţiate la achiziţionarea de motounelte noi.

Stihl este o afacere de familie originară din Germania, fondată în 1926 de către Andreas Stihl.

Veniturile grupului în 2011 au fost de 2,6 miliarde de euro, în creştere cu 10,8% faţă de 2010. Compania are peste 12.000 angajati, deţine 6 fabrici, 34 de centre naţionale de vânzare, fiind în contact cu 120 de importatori şi având o prezenţă în 160 de ţări. Stihl România este o companie deţinută 100% de firma mamă şi a fost înfiinţată în 1997. În prezent Stihl România importă motounelte sub brandurile Stihl şi Viking.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/stihl-romania-are-un-program-rabla-pentru-motounelte-10677396
10677396
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.