Ştefan Vuza preia conducerea Chimcomplex Borzeşti ca director general interimar pentru 12 luni
Chimcomplex Borzeşti a anunţat schimbări în echipa de management prin Decizia Consiliului de Administraţie din 8 decembrie 2025 în contextul în care mandatul lui Cosmin Soaita ca director general a încetat la aceeaşi dată, iar Ştefan Vuza a fost numit director general interimar pentru un mandat de 12 luni, începând cu 8 decembrie 2025.
„Preiau conducerea executivă pentru a sprijini echipele în procesul de transformare şi pentru a accelera aplicarea măsurilor necesare. Am încredere în potenţialul Chimcomplex şi în capacitatea companiei de a reveni pe creştere în câteva luni”, a spus Ştefan Vuza, numit director general interimar. „Schimbările rapide din Europa cer adaptare imediată la nivel operaţional, iar implicarea directă a liderului sprijină procesele interne de adaptare. Acum, foarte puţini oameni sunt capabili să aplice schimbarea şi cu atât mai puţin dacă nu au liderul alături de ei.”
Compania, cu două platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea, a încheiat primele nouă luni din 2025 cu afaceri de 848 milioane de lei, în scădere cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut, şi cu pierderi de aproape 88 milioane de lei, comparativ cu un rezultat net pozitiv de 9,6 milioane de lei în primele 9 luni din 2024.
Pe piaţa internă, vânzările au totalizat 299 milioane de lei, cu 2% peste nivelul din 2024, în timp ce exporturile au scăzut cu 34%, afectate de presiunea preţurilor şi de importurile ieftine din Asia. Segmentul petrochimic a reprezentat 44% din cifra de afaceri, produsele clorosodice 42,7%, iar oxo-alcoolii au rămas afectaţi de importurile ieftine, ceea ce a menţinut oprirea temporară a producţiei. Cererea scăzută din industriile auto şi de confort a redus vânzările de polioli.
În primele nouă luni, compania a realizat investiţii de 52,8 milioane de lei, integral din surse proprii, dintre care 32 milioane la Oneşti şi 20,8 milioane la Râmnicu Vâlcea. În derulare se află două proiecte strategice: noua unitate de producţie de poliepoxizi, cu valoare totală de 504 milioane de lei, estimată pentru finalizare în 2027, şi parcul fotovoltaic de 14 MWh de la Oneşti, programat să fie finalizat în 2026.
Chimcomplex este evaluată la 2,4 miliarde de lei, este controlată în proporţie de 84,5% de CRC Alchemy Holding, vehicul deţinut de Ştefan Vuza, iar statul român, prin AAAS, deţine 9% din capitalul social. Acţiunile CRC se tranzacţionează în scădere cu 27,2% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 15,4 milioane de lei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













