STB: Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar sâmbătă

Autor: Cosmin Pirv Postat la 30 martie 2024 21 afişări

STB: Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar sâmbătă, a anunţat Societatea de Transport Bucureşti (STB), decizie luată pentru efectuarea unor lucrări.

Potrivit unui anunţ al STB, legătura între cartierul Drumul Taberei şi zona de Nord a Capitalei se va face cu autobuzele liniei navetă 641. Aceasta va funcţiona pe traseul cuprins între Piaţa Presei şi Ghencea.

Circulaţia tramvaielor pe linia 41 va fi reluată duminică, pe ambele sensuri de circulaţie între Crângaşi şi Turda. Pe acest tronson s-a circulat, în ultimele 4 luni, doar pe un singur culoar.

„Întreruperea circulaţiei tramvaielor timp de o zi este necesară din cauza lucrărilor pentru demontarea macazurilor. Acest mecanism a asigurat traversarea Podului Grant, pe durata lucrărilor de reparaţie”, transmite STB.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
stb,
tramvai,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.