Cumpar cote" - asa ar trebui sa sune de-acum inainte oferta unui producator de zahar care vrea sa se extinda. Pentru ca o data cu apropiata impartire a cotelor de productie, capacitatea nu mai are importanta, ci doar cat are voie o anumita fabrica sa produca.

Asa ca toata industria freamata. Desi nu vor fi batute in cuie, odata atribuite, cotele de productie vor dicta in industrie. Insa, in afara de stabilitatea pe care o aduc - pentru ca planurile de productie se vor putea face destul de clar - cotele impun si limite.

Oricum, rezultatul negocierilor cu UE a fost surprinzator de bun, daca ne uitam la performantele industriei din ultimii ani. In Romania se consuma anual peste 500.000 tone de zahar, iar fabricile romanesti produc doar mai putin de jumatate. Restul se importa. Motiv pentru care cele aproape 440.000 tone pe care "avem voie" sa le producem par generoase. De ce am primit peste 80% din consumul actual? Avantajul a venit din partea perioadei de referinta la care s-a raportat negocierea, adica cea dintre anii 1998 si 2002, cand performantele industriei au fost mai bune.

Si tot pornindu-se de la acest interval de referinta, Ministerul Agriculturii va imparti cote celor noua producatori din Romania la o data inca neprecizata. Pana acum, ministerul a amanat alocarile din diverse motive, spune Emilian Dobrescu, reprezentant general al Agrana Romania, parte a grupului austriac Agrana, care detine doua dintre cele noua fabrici functionale de zahar si o cota de piata de 30%.

Decizia nu este usoara si trebuie sa se bazeze pe regulile si experienta tarilor europene. Mai mult, trebuie sa nu lase loc de interpretari, in conditiile in care se vor face cu siguranta presiuni pentru obtinerea unor cote cat mai mari. "Iar responsabilii din minister sunt constienti ca orice concesie facuta unuia dintre jucatori va duce la diminuarea drepturilor altuia, ceea ce duce la riscuri majore privind credibilitatea si obiectivitatea guvernantilor. Un alt risc este reprezentat de posibilele proteste internationale, avand in vedere investitorii implicati", declara Dobrescu.

Dintre cele 440.000 de tone de zahar alocate Romaniei, doar un sfert - adica 110.000 tone - vor fi produse din sfecla de zahar. Bataia aici se va da, pentru ca sfecla este mai ieftina, ca materie prima, decat zaharul brut importat ale carui cotatii la bursele internationale urmeaza sa creasca, dupa cum spun jucatorii.

Si loc de dezvoltare exista: doar 10% din zaharul consumat in 2004 a fost facut din sfecla, iar cota negociata inseamna de doua ori mai mult. Acum, doar patru dintre cele noua fabrici din Romania mai fac zahar din sfecla: cea de la Roman, detinuta de austriecii de la Agrana, si cele de la Oradea (Diamant), Ludus (Zaharul Ludus) si Bod. Pentru 2005, insa, si fabrica de la Corabia, detinuta de actionari libanezi, are in buget sustinerea culturilor de sfecla de zahar.

A obtine acum cote cat mai mari, inseamna nu doar profit mai mare, ci si posibilitatea de a vinde afacerile, in doi ani sau mai mult, pe bani buni. Cumparator ar fi grupul Agrana, care detine deja doua fabrici de zahar si s-a declarat interesat de expansiune. Vanzatori, in schimb, se gasesc tare greu. Mai ales ca toti vor preturi mai mari. "Orice are acum un pret, dupa aderare va fi de doua ori mai scump", spune Ioan Armenean, presedinte al Patronatului Zaharului din Romania.

Nici jucatori prea multi nu sunt. Pentru ca acum mai functioneaza doar noua fabrici din cele 33 care erau in 1989, din care doua (Buzau si Roman) sunt detinute de Agrana, care este lider de piata cu o cota de 30%. In sapte ani de prezenta pe piata romaneasca, compania a investit peste 60 de milioane de euro in domeniul zaharului.

Din februarie, Agrana Romania va reuni sub acest nume cele trei fabrici de zahar pe care le detine, prin fuziunea dintre Danubiana Roman, Zaharul Romanesc (Tandarei si Buzau) si Agrana Romania H&T Bucuresti. Ulterior, va fi integrata si fabrica de dulciuri Romana Prod, care va functiona ca entitate separata. Grupul austriac mai are pe piata romaneasca afaceri de producere a concentratului de fructe, avand doua unitati de productie in Romania (Caraobst Carei si Wink Vaslui). Grupul mai detine si AGFD Tandarei, unul din principalii producatori de amidon si glucoza din Romania.

Pe piata zaharului, principalii competitori ai austriecilor de la Agrana sunt Zaharul Oradea, Lemarco si Zaharul Ludus. Fabrica de la Oradea este detinuta (50%-50%) de Pfeifer & Langen Germania si Cristal Union Franta, iar reprezentantii acestor companii spun ca nu au nici un interes sa-si vanda afacerea. Cristal Diamant ocupa al treilea loc in piata, cu o cota de 18%, iar investitiile totale depasesc 6 milioane de euro.

Lemarco ocupa locul doi in piata si sustine ca nici nu vizeaza pozitia de lider: "preferam sa fim profitabili", dupa cum spune directorul comercial, Dan Liviu Popovici, care spune ca fabrica de la Liesti are cel mai bun randament din tara, functionand noua luni pe an. Compania are capital mixt, fiind detinuta, in proportie de 50 - 50% de investitori romani si grupul american Atalanta Corporation NY.

Prima fabrica de zahar privatizata, cea de la Ludus, este detinuta in proportie de 88% de o companie franceza - Sucrerie de Marquentere, iar Ioan Armenean, directorul general al societatii, spune ca 2005 nu este un moment bun pentru a vinde o afacere cu zahar. Mai ales ca francezii s-au implicat serios in afacere, prin investirea a peste 8 milioane de euro.

Pe piata mai sunt inca patru fabrici functionale: cea de la Bod (actionariat romanesc), Corabia (actionariat libanez), Calarasi (actionari romani) si cea de la Urziceni, parte din compania Marr Sugar, detinuta de investitori rusi. Pentru fabrica de la Urziceni, austriecii au manifestat interes si in trecut. In 2001 detineau pachetul majoritar de actiuni, dar fabrica intrase in lichidare judiciara.

Ideea de expansiune a austriecilor de la Agrana se contureaza o data cu calculele pe care si le fac in privinta profitului. Daca timp de sapte ani industria a mers in pierdere - exceptie fiind fabrica de la Buzau, care a mai avut si ani buni - , din 2005 jucatorii cred ca pot incepe sa vorbeasca de castig. Premisele pentru profit au fost stabilite in cursul anului trecut, iar cel mai mare impact l-a avut majorarea subventiei pentru culturile de sfecla acordate fermierilor, care vor continua sa duca la cresterea cantitatilor de materie prima provenite de pe plan local.

Un alt plus al anului trecut a fost cresterea productivitatii la culturile de sfecla, ajungandu-se la o medie de 27 de tone la hectar. E adevarat, putin in comparatie cu standardele europene, dar dublu fata de ce se recolta in urma cu doar un an. Pe de alta parte, preturile au crescut, in principal sub influenta maririi cotatiilor trestiei de zahar la bursele internationale, dar si romanii au scos mai multi bani din buzunar pentru zahar. In ciuda cresterii de pret, consumul mediu a crescut in primele 10 luni din 2004 cu 3,4%.

Piata zaharului a mai castigat si prin controlul mai riguros de la frontiera, pentru evitarea subfacturarii. Mai mult, favorabila a fost si cresterea preturilor interne in Republica Moldova, pe baza unei clauze de salvgardare, adoptata la inceputul anului trecut pentru importurile de zahar. Ca urmare, cantitatile importate au scazut, in 2004, la 5.000 de tone, dintr-un contingent de 14.000 de tone cu taxe vamale zero. Dar vremurile bune care se anunta nu trebuie sa-i faca pe jucatori sa se culce pe o ureche.

In Europa intregul regim al zaharului este pus sub semnul intrebarii. In iulie, Comisia Europeana a propus unele schimbari dramatice in acest domeniu, propuneri care au starnit actiuni de protest din partea cultivatorilor si producatorilor europeni, care spun ca e amenintata existenta intregii culturi agricole de sfecla de zahar europene.

Negocierile sunt in desfasurare si nu sunt asteptate rezultate concrete inainte de jumatatea acestui an. Pentru Romania aderarea mult asteptata nu va aduce neaparat lapte si miere. Competitia se va ascuti, iar produsele se vor scumpi. Zaharul va ajunge de la 46 de eurocenti la raft, cat este acum, la minim un euro in numai doi ani. "Iar dupa aderare va trebui sa ne aliniem la regulile pietei comune a zaharului, cu preturi minime de achizitie a sfeclei sau a zaharului brut, taxe vamale mari...", explica Dobrescu. Asa cum s-a intamplat si in alte tari membre ale UE, numai producatorii puternici vor rezista. In Austria, de exemplu, din opt fabrici existente in momentul aderarii (1996) numai trei mai produc. Va fi si cazul Romaniei?