Sphera Franchise Group, care operează KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, a avut vânzări de 754,5 mil. lei în primul semestru, plus 1,2%, însă profitul normalizat a scăzut cu 22,6%

Autor: Liviu Popescu Postat la 31 august 2026 12 afişări

Sphera Franchise Group, care operează KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, a avut vânzări de 754,5 mil. lei în primul semestru, plus 1,2%, însă profitul normalizat a scăzut cu 22,6%

Sphera Franchise Group (simbol SFG), operatorul reţelelor KFC, Pizza Hut, Taco Bell şi Cioccolatitaliani, a raportat vânzări în restaurante de 754,5 mil. lei în primul semestru din 2026, în creştere cu 1,2% faţă de perioada similară din 2025, şi un profit net de 13,6 mil. lei, excluzând impactul IFRS 16.

Creşterea vine integral din primul trimestru. În T2, vânzările au scăzut cu 1,6%, până la 376,6 mil. lei, iar vânzările în restaurantele comparabile - cele deschise de cel puţin un an - au coborât cu 4,7%. Diferenţa dintre cei doi indicatori arată că plusul de venituri a fost adus de unităţile noi, nu de traficul din reţeaua existentă. Compania explică evoluţia prin faptul că „sentimentul de consum s-a menţinut la un nivel scăzut, pe fondul incertitudinii politice asociate guvernului interimar şi al evoluţiei contextului fiscal“.

Pe pieţe, România a generat 648,2 mil. lei (plus 1,5%), Italia 90,3 mil. lei (minus 3%), iar Republica Moldova 16 mil. lei (plus 18%). Pe branduri, KFC a adus 647,4 mil. lei (plus 0,9%), Taco Bell 55,7 mil. lei (plus 11,3%), iar Pizza Hut 50 mil. lei, în scădere cu 6,3% după închiderea a şapte restaurante decisă în februarie.

Cheltuielile la nivelul restaurantelor au urcat cu 0,9%, până la 698,1 mil.

lei, ritm inferior celui al vânzărilor, iar ponderea lor a coborât cu 0,3 puncte procentuale, la 92,5%. Publicitatea a crescut însă cu 23,5%, până la 43,4 mil. lei, iar costurile financiare nete s-au majorat cu 36,6%, la 5,5 mil. lei, din pierderi de curs valutar. EBITDA normalizată a fost de 52,5 mil. lei, în scădere cu 0,6%, iar profitul normalizat a coborât cu 22,6%, la 13,7 mil. lei - comparaţia este influenţată de elemente nerecurente de 5,1 mil. lei înregistrate în 2025.

La 30 iunie, grupul opera 176 de restaurante şi avea 4.864 de angajaţi. În mai a preluat franciza wagamama pentru România, cu prima unitate programată pentru finalul lui 2026 sau începutul lui 2027.

Pentru a doua jumătate a anului, compania avertizează că „nu există garanţia că majorările de costuri pot fi compensate integral fără a afecta cererea din partea consumatorilor sau marjele“ şi notează că „formarea unui nou Guvern fiind încă în aşteptare“, cadrul politic rămâne instabil. Inflaţia a depăşit 10% în S1, faţă de circa 6% estimat în buget.

Acţiunile SFG au închis vineri la 46,6 lei, în scădere cu 0,43%, la o capitalizare de 1,8 mld. lei.

 

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.