Spania se transformă în cel mai socialist stat al Europei

Autor: Catalina Apostoiu Postat la 16 mai 2022 641 afişări

Spania se transformă în cel mai socialist stat al Europei

După ce anul trecut a majorat salariul minim, a luat măsuri de urgenţă pentru susţinerea consu­matorilor în faţa creşterii puternice a preţurilor energiei, a propus o serie de modificări majore ale legislaţiei sale din domeniul rezidenţial şi a anunţat o majorare cu 2% a salariilor funcţionarilor publici, Spania a anunţat recent noi iniţiative prin care îşi întăreşte statutul de „stat providenţă“.

După ce anul trecut a majorat salariul minim, a luat măsuri de urgenţă pentru susţinerea consu­matorilor în faţa creşterii puternice a preţurilor energiei, a propus o serie de modificări majore ale legislaţiei sale din domeniul rezidenţial şi a anunţat o majorare cu 2% a salariilor funcţionarilor publici, Spania a anunţat recent noi iniţiative prin care îşi întăreşte statutul de „stat providenţă“.

Astfel, ţara a aprobat regle­men­tări de plafonare a preţurilor gazelor naturale, cel mai radical efort făcut până acum de un guvern european pentru contracararea scumpirii dra­matice a energiei în contextul războiului din Ucraina. De asemenea, Spania ar urma să devină prima ţară europeană care oferă femeilor un concediu în perioada menstruaţiei.

Anunţul privitor la plafonarea preţurilor energiei pune capăt unor săptămâni întregi de negocieri între Madrid şi UE cu privire la acest plan. Portugalia este de aşteptat să aprobe măsuri similare, relatează Bloomberg.

Comisia Europeană a acordat anterior Spaniei şi Portugaliei permisiunea de a limita preţul ga­zelor folosite la producţia de energie la o medie de 50 de euro pe MWh pe o perioadă de un an, însă im­plementarea a fost amânată.

Sub actualul sistem, cea mai scumpă sursă de energie folosită pentru producţia de energie setează preţul pe piaţa wholesale. În prezent, aceasta este constituită de gaze, deşi acestea sunt folosite pentru mai puţin de o treime din producţia totală în Spania.

Când preţurile sunt ridicate sau volatile, sistemul este costisitor pentru utilizatorii industriali cu consum mare de energie. În plus, aproximativ o treime din consu­matorii individuali spanioli plătesc cel mai mare preţ indiferent de ce tip de electricitate folosesc, pentru că îşi au contractele de energie indexate la preţurile wholesale.

Guvernul spaniol consideră mă­sura de plafonare drept cea mai uşoară cale de a aduce inflaţia sub control. În aprilie, aceasta a atins 8,3%, în scădere faţă de martie, dar încă la niveluri apropriate de maxime istorice.

Guvernul este de asemenea pe cale să adopte o lege care oferă trei zile de concediu pe lună femeilor care se confruntă cu dureri severe în pe­rioada menstruaţiei, potrivit CNBC.

Reforma este parte a unui set de propuneri având legătură cu sănătatea reproductivă.

Una dintre acestea prevede ca instituţiile de învăţământ să ofere produse de igienă feminină atunci când acest lucru este necesar.

Femeile sărace, cât şi cele din închisori, vor avea de asemenea acces la astfel de produse. Proiectul de lege prevede în acelaşi timp eliminarea unei taxe pe aceste produse.

Proiectul de lege urmează să fie aprobat de guvern în această săptămână şi va face din Spania prima ţară occidentală care oferă concediu pentru perioada menstruaţiei.

Japonia, Coreea de Sud şi Zambia se numără printre puţinele ţări care oferă deja un astfel de concediu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
spania,
transformare,
socialist

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.