Soluţia INGENIOASĂ găsită de mai multe ţări pentru a uşura lupta cu pandemia de coronavirus. Oare nu ar merge şi în România implementată această soluţie?

Autor: Andra Stroe Postat la 31 martie 2020 51882 afişări

Căile ferate naţionale din Pakistan au transformat toate vagoanele de la clasele business ale trenurilor  în secţii mobile de carantină pentru pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19, adăugând astfel mii de paturi pentru a sprijini lupta împotriva virusului, o mişcare similară unui proiect iniţiat de India.

Unităţile mobile de izolare sunt gata să fie expediate în orice parte a ţării unde, oferind un ajutor nesperat autorităţilor locale din regiunile cele mai afectate din Pakistan, a anunţat luni ministrul Căilor Ferate Shaikh Rashid Ahmad.

Aproximativ 220 de vagoane au fost special echipate pentru a adăposti şi trata pacienţii, fiecare conţinând nouă paturi, relatează ziarul Dawn. Staţiile de tren din toate cele şapte divizii administrate de Căile Ferate Pakistan au fost dotate, de asemenea, cu câte 100 de paturi şi un ventilator, preluând din presiunea sistemelor de asistenţă medicală locale.

Pakistanul a suspendat toate serviciile feroviare de pasageri pe fondul focarului de COVID-19, permiţând doar trenurilor de marfă să livreze produse alimentare şi alte produse vitale în întreaga ţară. În timp ce Ahmad a spus că speră ca liniile de pasageri să se poată redeschide în aprilie, el a menţionat că acestea vor rămâne închise până când autorităţile vor obţine un control asupra focarului, care a îmbolnăvit aproximativ 1.700 de pakistanezi şi a ucis 21, potrivit Universităţii Johns Hopkins.

De asemenea, şi India a semnalat planurile de a converti trenurile în secţii de izolare mobile, căile ferate de stat prezentând un prototip pentru acest proiect în weekend. Odată obţinută aprobarea din partea autorităţilor, operatorul feroviar speră să convertească săptămânal 10 vagoane în unităţi de carantină, pentru a servi cele 16 zone de operare, care alcătuiesc a patra reţea feroviară din lume. În ciuda unei populaţii de peste 1,3 miliarde de oameni, India a confirmat până în prezent doar aproximativ 1.250 de cazuri de virus şi 32 de decese.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
gasire,
inedit,
rezolvare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.