Sindicalişti Tarom protestează purtând panglici tricolore, nemulţumiţi de intenţia de privatizare

Postat la 18 septembrie 2012 19 afişări

Angajaţi Tarom, membri ai Sindicatului Naţional Tehnic Tarom, protestează marţi şi miercuri, în timpul Zilelor Porţilor Deschise care au loc în cadrul companiei, purtând panglici tricolore, nemulţumiţi de politica impusă de FMI şi BCE, dar şi de intenţia de privatizare.

Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" a anunţat, marţi, că salariaţii Tarom poartă panglici tricolore, în cadrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilelor Porţilor Deschise, în semn de protest faţă de intenţia de privatizare a companiei.

Iiniţiativa aparţine Sindicatului Naţional Tehnic (SNT) Tarom, care consideră că cea de-a 58-a aniversare a companiei "este umbrită de jocuri politice murdare".

Reprezentanţii SNT Tarom susţin că angajaţii poartă panglicile în semn de nemulţumire faţă de politica impusă de FMI, BCE, Consiliul Investitorilor Străini, Camera de Comerţ Româno-Americană, dar şi pentru că nu înţeleg de ce Tarom se află pe lista de privatizare a FMI, atâta timp cât compania nu are datorii la bugetul de stat.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/sindicalisti-tarom-protesteaza-purtand-panglici-tricolore-nemultumiti-de-intentia-de-privatizare-10090747
10090747
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.