Simona Halep, decizie finală în cazul de dopaj! Când se va întoarce sportiva pe teren
Jucătoarea de tenis Simona Halep a fost audiată la Londra în finalul lunii iunie în dosarul de dopaj, iar până acum ar fi trebuit să primească deja verdictul judecătorilor de la Sport Resolutions, ţinând cont că în mod normal decizia tribunalului independent ar fi trebuit să fie luate în aproximativ 14 zile de la audieri.
Simona Halep, decizie finală în cazul de dopaj! Când se va întoarce sportiva pe teren
Mai mult, dacă nu va fi de acord cu sentinţa primită, Simona Halep poate face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, acolo unde, de obicei, suspendările din tenis au fost reduse spre jumătatea pedepsei iniţiale.
Totuşi, specialiştii sunt de părere că este imposibil ca românca să scape fără pedeapsă, mai ales că Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) este un oponent greu de învins. Cei mai mulţi dintre experţi susţin că Simona Halep va primi un verdict final în perioada imediat următoare care nu-i va fi favorabil, urmând să fie suspendată doi ani.
„Tribunalul Sport Resolutions trebuie să emită decizia în 14 zile de la data audierii Simonei, dar există şi posibilitatea extinderii acestui termen în condiţii excepţionale! De ce? Pentru că, un caz care este complex, care are foarte multe probe, în care au fost audiaţi foarte mulţi martori”, a spus Gabriela Andreiaşu, director al Agenţiei Naţionale Anti-Doping, singura româncă prezentă la audierile de la Londra.
„Probele aduse de experţii ambelor părţi, Simona şi Agenţia de Integritate a Tenisului, impun o documentare profundă şi o analiză a documentelor pe care le-au depus părţile, ITIA şi Simona Halep”, a mai spus şefa ANAD.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













