Simona Halep a donat 30.000 de euro pentru spitalele din România

Autor: Mihaela Măncilă Postat la 12 aprilie 2020 63 afişări

Simona Halep a donat 30.000 de euro pentru spitalele din România

Numărul 2 în clasamentul WTA, Simona Halep, şi iubitul ei, Toni, au donat 30.000 de euro pentru spitalele din România, în lupta contra coronavirusului. Fostul lider mondial se află în izolare la domiciliu de la începutul lunii martie.

Simona Halep (28 de ani, nr. 2 WTA) s-a implicat în lupta contra coronavirusului. Fostul lider mondial a povestit cum i-a venit ideea să doneze 30.000 de euro cadrelor medicale, care îşi riscă viaţa pentru a salva alte mii de vieţi.

„Aceasta este suma, 30.000 de euro. Nu mă uit la ştiri, dar stăteam în casă cu Toni, cu prietenul meu, şi am văzut cât e de greu pentru toată lumea. Am decis amândoi să donăm, a fost un moment venit din interior. Indiferent de sumă, trebuie să donez. A venit din suflet. Nu îmi place să anunţ oficial aceste donaţii. Doctorii şi românii au nevoie de ajutor”, a spus Simona Halep, potrivit digisport.ro.

Simona Halep a vorbit despre cum este viaţa în izolare. Închisă în casă de la începutul lunii martie, ea a precizat că face sport zilnic, câte două ore pe zi, că a slăbit două kilograme şi că nu se pricepe în bucătărie. În plus, sportiva din Constanţa a spus şi ce îi lipseşte cel mai mult în această perioadă.

„Îmi lipseşte faptul că nu mai pot ieşi cu prietenii, nu ne mai putem strânge, îmi plăcea mult să ies în oraş, să stăm să râdem, să povestim. Eu una m-am izolat complet, nu am avut întâlnire cu cineva pe care nu-l cunosc de pe 9 martie! Faptul că stau deja de 6-7 săptămâni acasă, într-un singur loc, pentru mine e ceva wow, nu am mai făcut asta am şi uitat de când! Dorm mai mult şi pot să spun că e un moft”, a mai spus Simona Halep.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
simona halep,
donat,
spitale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.