Separatiştii resping un nou armistiţiu cu Kievul şi promit o ofensivă de amploare

Autor: Ioana Bojan Postat la 23 ianuarie 2015 60 afişări

Liderul republicii separatiste proruse Doneţk a respins vineri orice nou armistiţiu cu Kievul, afirmând că rebelii intenţionează să lanseze o ofensivă în toată regiunea, din care o parte se află în prezent sub controlul armatei ucrainene, relatează AFP.

"Nu vor mai exista din partea noastră tentative de a discuta despre un armistiţiu" cu autorităţile ucrainene, a declarat preşedintele republicii autoproclamate Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, citat de agenţiile Interfax şi RIA Novosti. "Vom lansa o ofensivă în toată regiunea Doneţk", a continuat el.

Aceste declaraţii intervin la o zi după ce armata ucraineană a pierdut controlul asupra aeroportului din Doneţk, aflat în centrul luptelor de mai multe luni. Această bătălie este comparată în Ucraina cu cea de la Stalingrad, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

La Kiev, secretarul Consiliului de Securitate naţională şi apărare, Oleksandr Turcinov, a acuzat la rândul său "grupările teroriste ruse" că trec la ofensivă în est.

"Grupări teroriste ruse au încălcat toate acordurile (...) şi trec la ofensivă", a declarat Turcinov, în cadrul unei reuniuni a Guvernului, precizând că este vorba despre "unităţi ale forţelor armate ruse".

"Aceste operaţiuni se derulează de facto pe toată linia de front, în apropiere de Doneţk, precum şi în sud", a adăugat el.

Turcinov a afirmat că forţele ucrainene "controlează" situaţia "respingând atacurile şi contraatacând".

Ucraina îşi pregătea vineri riposta, la o zi după ce a fost nevoită să abandoneze aeroportul din Doneţk, controlat de acum de rebelii proruşi, şi după confruntări şi bombardamente care s-au soldat joi cu peste 40 de morţi în estul separatist.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
UCRAINA,
CONFLICT,
/actualitate/separatistii-resping-un-nou-armistitiu-cu-kievul-si-promit-o-ofensiva-de-amploare-13782533
13782533
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.