Senatul a adoptat Legea Majoratului Digital
Senatul a adoptat, luni, Legea Majoratului Digital, o lege care pune siguranţa copiilor înaintea algoritmilor.
„Nu putem lăsa algoritmii să crească generaţia noastră de copii. Astăzi, Senatul României a adoptat Legea Majoratului Digital - o lege care pune, pentru prima dată, siguranţa copiilor înaintea algoritmilor. Este o zi importantă pentru toţi părinţii care au simţit neputinţă în faţa unui ecran. Pentru mamele care au venit la mine plângând, spunând că nu mai ştiu cum să-şi apere copilul de hărţuire online. Pentru taţii care vor doar un instrument legal ca să poată spune: <Stop. Aici se opreşte abuzul>”, este mesajul transmis de prim-vicepreşedinte PNL, Nicoleta Pauliuc.
Prin această lege, copiii sub 16 ani vor putea accesa platforme online doar cu acordul părinţilor. De asemenea, părinţii vor avea dreptul legal de a suspenda sau restricţiona conturi şi de a proteja copiii de conţinut dăunător.
Platformele digitale vor fi obligate să implementeze filtre de vârstă, reguli de siguranţă şi protecţie reală pentru minori.
„Această lege nu interzice, nu cenzurează - ci redă familiei puterea de a proteja. Este o lege despre încredere, echilibru şi iubire responsabilă”, adaugă Pauliuc.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












