Şeful UiPath, Daniel Dines: “Încă procesez evenimentele care au avut loc în Ucraina în ultimele zile”. Avem 29 de oameni în Ucraina, cărora le oferim asistenţă logistică şi financiară indiferent dacă vor să rămână sau să se relocheze

Postat la 25 februarie 2022 130 afişări

Şeful UiPath, Daniel Dines: “Încă procesez evenimentele care au avut loc în Ucraina în ultimele zile”. Avem 29 de oameni în Ucraina, cărora le oferim asistenţă logistică şi financiară indiferent dacă vor să rămână sau să se relocheze

UiPath, cel mai valoros produs al industriei de IT din România, le oferă asistenţă logistică şi financiară celor 29 de oameni pe care îi are în Ucraina şi familiilor lor, atât în cazul în care aceştia aleg să rămână în ţară sau să plece, a scris pe reţeaua socială de business LinkedIn Daniel Dines, CEO şi cofondator al companiei.

“Deşi am sperat că aceste zile nu vor veni niciodată, ne-am planificat acest lucru şi suntem în strânsă legătură cu colegii noştri ucraineni. Unii au ales să rămână, iar alţii caută să se mute. Indiferent de ce aleg, noi oferim asistenţă logistică şi financiară pentru a-i sprijini în acest moment”, spus Dines.

Şeful UiPath a adăugat că încă “procesează” ce s-a întâmplat. “La fel ca mulţi dintre voi, încă procesez evenimentele care au avut loc în Ucraina în ultimele zile. UiPath a deschis pentru prima dată un birou în Ucraina în 2019, când am achiziţionat un mic startup din Lviv, StepShot. Astăzi, suntem mândri că avem 30 de colegi în Lviv, toţi talentaţi, dedicaţi şi rezistenţi. Siguranţa şi bunăstarea acestor membri ai echipei şi a familiilor lor este prioritatea noastră principală. Pentru fiecare dintre voi: vă vedem, vă auzim şi vă stăm alături”, a scris Dines.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.