Şeful statului, către diplomaţi: Este inadmisibil să facem paşi înapoi în ceea ce priveşte statul de drept/ Iohannis îi trasează Guvernului Dăncilă obligaţiile cu privire la preşedinţia Consiliului UE | VIDEO

Postat la 28 august 2018 53 afişări

Klaus Iohannis i-a primit, la Palatul Cotroceni, pe şefii misiunilor diplomatice şi consulii generali, cu prilejul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.

Şeful statului, către diplomaţi: Este inadmisibil să facem paşi înapoi în ceea ce priveşte statul de drept/ Iohannis îi trasează Guvernului Dăncilă obligaţiile cu privire la preşedinţia Consiliului UE | VIDEO

Preşedintele a declarat că, în an Centenar, este inadmisibil să facem paşi înapoi ca ţară în ceea ce priveşte statul de drept. El a adăugat că Guvernul are obligaţia să se asigure că, din exercitarea preşedinţiei Consiliului UE, România va avea de câştigat în raport cu partenerii externi.

 

Printre ambasadorii invitaţi la Cotroceni se află şi George Maior, ambasadorul României în SUA, despre care Ministerul de Externe a anunţat că îl convoacă să dea explicaţii cu privire la afirmaţiile sale ce îl vizau pe Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump.

Înainte de întâlnirea cu şeful statului, Maior a declarat că nu a primit încă oficial convocarea. Ministerul de Externe s-a delimitat de afirmaţiile lui Maior, potrivit cărora, criticile lui Giulini la adresa abuzurilor din justiţia românească ar fi, de fapt, un lobby pentru persoanele care au probleme penale.

Iohannis, către diplomaţi: Nu este admisibil să facem paşi înapoi în ceea ce priveşte statul de drept

Iohannis a declarat, în faţa şefilor misiunilor diplomatice, că nu sunt permise gafele şi amatorismul în politica externă şi este inadmisibil ca în an Centenar să facem paşi înapoi ca ţară în ceea ce priveşte statul de drept.

„Stabilitatea şi credibilitatea înseamnă şi păstrarea şi apărarea statului de drept, independenţa justiţiei şi şi combaterea corupţiei la acelaşi standard. Nu e admisibil ca în an Centenar să facem paşi înapoi. (...) Ca preşedinte voi face tot ce mi stă în puteri şi în atribuţiile mele constituţionale pentru realizarea acestui ţel. Fundamentele politicii externe rămân aceleaşi, sunt definite prin necesitatea de continuare, extinderea parteneriatului cu Statele Unite şi creştetera rolului în UE şi respectiv în NATO”, a declarat Klaus Iohannis.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.