Şefa misiunii FMI în România: Nivelul propus pentru scăderea taxelor trebuie reconsiderat cu atenţie

Autor: Luiza Chiroiu Postat la 27 martie 2015 26 afişări

Nivelul propus pentru scăderea taxelor ar trebui reconsiderat cu atenţie, iar luarea unei decizii pe baza datelor financiare înregistrate în primele două luni din acest an este prematură, consideră şefa misiunii FMI în România, Andrea Schaechter.

"Credem că nivelul propus pentru scăderea taxelor ar trebui reconsiderat cu atenţie, dat fiind că va fi nevoie de timp pentru ca măsurile care echilibrează aceste reduceri de taxe să aibă efect", a declarat vineri Schaechter, aflată la Washington, într-o conferinţă telefonică cu jurnaliştii susţinută după aprobarea în board-ul FMI a raportului întocmit de experţii instituţiei în urma consultărilor periodice cu autorităţile române.

Ea a atras atenţia asupra faptului că decizia de a reduce taxele este una importantă şi nu ar trebui luată în urma rezultatelor bune înregistrate în primele două luni din acest an.

"Să iei o astfel de decizie pe baza rezultatelor din primele două luni este prematur. Vedem că deficitul bugetar pe cash a înregistrat un surplus în primele două luni ale anului fiscal. Cheltuielile din primele două luni au fost mai scăzute decât era prevăzut în programul bugetar. Ce este important pentru reducerea taxelor este ca aceste îmbunătăţiri legate de colectare să fie permanente", a afirmat Schaechter.

Oficialul FMI a arătat că ştie că TVA din România este una dintre cele mai mari din UE şi că la un moment dat va fi redusă, dar a atras atenţia asupra momentului în care va fi operată această tăiere.

România are în prezent una dintre cele mai ridicate cote standard de TVA din UE, taxa fiind mai mare doar în Croaţia (25%), Danemarca (25%), Suedia (25%) şi Ungaria (27%).

Şefa misiunii FMI a subliniat necesitatea ca orice reducere a taxelor să fie însoţită de o îmbunătăţire a colectării taxelor la buget, pentru a putea menţine ţinta de deficit bugetar stabilită cu instituţia financiară.

"Ce aratăm noi în raport este că recomandăm Guvernului să reconsidere dimensiunea şi momentul tăierilor de taxe şi ridicăm problema mijloacelor prin care aceste reduceri ar putea fi compensate. Cred că aceste probleme vor fi discutate inclusiv în discuţiile parlamentare", a punctat Schaechter.

Board-ul FMI a aprobat joi raportul întocmit de experţii instituţiei în urma consultărilor periodice cu autorităţile române.

În raport se arată că România nu are spaţiu să reducă taxele până nu îmbunătăţeşte colectarea lor şi administrarea veniturilor, FMI remarcând în acelaşi timp reducerea dezechilibrelor, dar şi încetinirea reformelor pe fondul incertitudinilor politice.

Autorităţile române propun pentru 2016 reducerea TVA, a accizelor, taxelor pe dividende şi să elimine taxa pe construcţiile speciale, măsuri cu un impact direct asupra veniturilor estimat la 2,2% din PIB, se menţionează în raport.

Schaechter a mai spus că discuţiile cu Guvernul privind acordul stand-by sunt în desfăşurare şi că Executivul este "decis să respecte angajamentele şi obiectivele stabilite prin program".

Premierul Victor Ponta a declarat vineri că datele estimate pentru primul trimestru indică un excedent bugetar de 1,5 miliarde lei, în condiţiile în care construcţia bugetară prevedea un deficit de 6 miliarde lei, şeful Executivului adăugând că pentru România, ţară care vrea să se dezvolte, excedentul bugetar nu este neapărat un lucru bun.

El a argumentat astfel că Guvernul are posibilitatea să diminueze cota standard de TVA de la 24% la 20% sau să introducă TVA de 9% pentru produse alimentare de bază, începând cu luna iunie.

"După trei luni, aveam prevăzut un deficit în jur de 6 miliarde lei şi, în loc să fim pe deficit, suntem pe plus cu peste 1,5 miliarde lei. Deci, faţă de ceea ce aveam în Legea bugetului de stat, pe primul trimestru sunt 7,5 miliarde lei", a spus Ponta.

Cifrele au fost prezentate într-o conferinţă programată la Guvern pentru ora 15:30, după ce Fondul Monetar Internaţional a publicat raportul privind consultările periodice cu România, informaţii aflate însă sub embargou până vineri, la ora 16:00.

Execuţia bugetului general consolidat la finele lunii februarie s-a încheiat cu un excedent de 2,3 miliarde lei, respectiv 0,33% din PIB, faţă de un deficit de 3,1 miliarde lei, (0,46% din PIB) înregistrat la aceeaşi dată a anului 2014.

Veniturile bugetului general consolidat au totalizat 33,8 miliarde lei în primele două luni, încasările fiind cu 10,9% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

În acelaşi timp, cheltuielile bugetare au însumat 31,5 miliarde lei şi au scăzut în termeni nominali cu 6,2% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.

Guvernul s-a angajat pentru acest an să se încadreze într-un deficit de 1,83% din PIB.

România are în derulare un acord stand-by de 2 miliarde de euro cu FMI, care expiră în luna septembrie şi pe care autorităţile l-au tratat ca având caracter preventiv, fără să acceseze fonduri până în prezent. Scopul înţelegerii este de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare.

Acordul, însoţit de un împrumut în valoare tot de 2 miliarde de euro cu Uniunea Europeană, a fost semnat în septembrie 2013, fiind al treilea program de creditare pe care România l-a negociat cu partenerii internaţionali din 2009.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FMI,
ROMÂNIA,
TAXE
/actualitate/sefa-misiunii-fmi-in-romania-nivelul-propus-pentru-scaderea-taxelor-trebuie-reconsiderat-cu-atentie-14069714
14069714
comments powered by Disqus
Ratări la mustaţă. Ce tranzacţii nu s-au mai făcut în România şi care sunt motivele? Ratări la mustaţă. Ce tranzacţii nu s-au mai făcut în România şi care sunt motivele?

Dacă n-ar fi, nu s-ar mai povesti. Despre unii însă se povesteşte chiar dacă, de fapt, nu au fost. Nu au mai fost. Aşa s-ar putea descrie povestea unora dintre tranzacţiile care au fost pe cale să fie parafate de-a lungul timpului pe piaţa locală, însă factori neprevăzuţi au făcut ca toate planurile să fie date peste cap, iar mutările să fie ratate... la mustaţă.

vezi continuarea
ZF.ro
Vom ajunge să dăm şi noi ture prin cimitir. Cimitirul economic va fi plin de morţi care nu vor supravieţui crizei Vom ajunge să dăm şi noi ture prin cimitir. Cimitirul economic va fi plin de morţi care nu vor supravieţui crizei
Măsuri fără precedent luate de Kaufland. Angajaţii sunt primii vizaţi
Mediafax
Boris Johnson, depistat pozitiv cu coronavirus: ”M-am autoizolat, dar voi continua să conduc guvernul şi să-mi exercit atribuţiile şi responsabilităţile prin video conferinţă” Boris Johnson, depistat pozitiv cu coronavirus: ”M-am autoizolat, dar voi continua să conduc guvernul şi să-mi exercit atribuţiile şi responsabilităţile prin video conferinţă”
Modelul de declaraţie pe proprie răspundere, necesară pentru a putea ieşi din casă, a fost actualizat şi simplificat. Descarcă de AICI NOUA VARIANTĂ
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
STARE DE URGENŢĂ | Măsuri fără precedent privind deplasările în România: Românii, obligaţi să stea în case. Străinii pot doar să tranziteze ţara pe un culoar special, mall-urile se închid
MonitorulSiguranteiCetateanului
O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie:  "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!" O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie: "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!"
Jurnal de pandemie. Prof. Dr. Olga Simionescu: As pune corturi mari la granita si as tine acolo lumea in carantina

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.