Schimbări uriaşe ale structurii anului şcolar. Dispar semestrele şi trimestrele şi apare un altfel de an scolar

Autor: Mediafax Postat la 30 martie 2022 318 afişări

Schimbări uriaşe ale structurii anului şcolar. Dispar semestrele şi trimestrele şi apare un altfel de an scolar

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, miercuri după-amiază, noua structură a anului şcolar. Se renunţă la semestre şi trimestre şi se introduce anul şcolar cu 5 module de învăţare. O altă premieră este săptămâna „mobilă” de vacanţă, în luna februarie. 

Propunerea agreată, spune Cîmpeanu, după consultări, a fost ca şcoala să înceapă pe 5 septembrie, cu un prim modul de învăţare.

După o perioadă de câteva săptămâni, în data de 24 octombrie, elevii ar urma să intre în vacanţă, spune ministrul. Săptămâna 24 - 30 octombrie va fi prima vacanţă, acordată tuturor elevilor şi preşcolarilor.

După această vacanţă, de la finele lunii octombrie, urmează modulul al doilea de învăţare, care se va derula până în preajma Sărbătorilor de Iarnă. Urmează cea de-a doua vacanţă, din 23 decembrie până pe 8 ianuarie.

Apoi urmează modulul al treilea, cu începere din 9 ianuarie.

Sorin Cîmpeanu vorbeşte aici despre o premieră: modulul al treilea se va derula până în luna februarie, când vine cea de-a treia vacanţă, în a doua săptămână, a treia săptămână sau a patra săptămână. Decizia aparţine fiecărui inspectorat şcolar judeţean.

După vacanţa din februarie începe cel de-al patrulea modul, care se va derula până în preajma Sărbătorilor Pascale, atât catolice, cât şi ortodoxe. Mai exact, vacanţa va fi organizată în perioada 8 - 23 aprilie.

După această vacanţă urmează modulul 5, până pe 16 iunie.

Cea de-a cincea vacanţă este cea de vară, care a rămas să înceapă în data de 17 iunie şi va dura până în prima zi de luni din septembrie, când ar urma să înceapă anul şcolar 2023 - 2024.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
an scolar,
schimbari,
renuntare,
structura,
trecere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.