Schimbare la vârful Dacia: John Cleworth preia strategia şi produsele mărcii, la doar câteva luni după numirea Sandrei Gomez, promovată acum în Renault Group
Dacia are un nou vicepreşedinte pentru strategie, produse şi business: John Cleworth, un veteran cu aproape 25 de ani de carieră în Renault Group, va prelua funcţia de la 1 septembrie 2026, potrivit unui anunţ al companiei. El o înlocuieşte pe Sandra Gomez, care părăseşte postul la mai puţin de opt luni de la numire, fiind promovată Chief Product & Program Officer la nivelul întregului Renault Group. Schimbarea vine într-un moment delicat pentru marca de la Mioveni: aproape toate modelele Dacia sunt în scădere în Europa, cu excepţia SUV-ului Bigster, în timp ce mărcile chinezeşti câştigă accelerat teren.
John Cleworth îi va raporta direct lui Katrin Adt, CEO Dacia, şi se va alătura Comitetului de Management al mărcii. Practic, el va coordona una dintre cele mai importante zone din companie — strategia, planificarea produselor şi businessul — într-o perioadă în care Dacia îşi pregăteşte extinderea în segmentul C, cu un nou model termic şi hibrid, şi lansarea unui nou vehicul electric de segment A.
„Sunt încântată să îi urez bun venit lui John Cleworth în echipa de conducere Dacia. De-a lungul carierei sale, John a demonstrat în mod constant o capacitate remarcabilă de a îmbina viziunea strategică, performanţa de business şi o înţelegere aprofundată a aşteptărilor clienţilor noştri.
Expertiza sa recunoscută în zona de produs, în domeniul operaţiunilor comerciale şi al valorificării potenţialului produselor va reprezenta un atu important în susţinerea ambiţiilor Dacia şi în dezvoltarea durabilă a mărcii", a declarat Katrin Adt, CEO Dacia.
Absolvent al ESSEC Business School, John Cleworth şi-a construit întreaga carieră în Renault Group, unde lucrează de peste două decenii. A trecut prin managementul de produs, marketing, vânzări şi gestionarea veniturilor: a fost key account manager, apoi senior manager pentru vânzările către flote, iar între 2017 şi 2022 a condus dezvoltarea comercială pentru vânzările de flote, Renault Rent şi Renault Mobility. A urmat poziţia de director de marketing pentru vehicule comerciale uşoare şi B2B, apoi cea de responsabil de performanţa comercială a modelelor Clio, Captur şi Arkana. Din februarie 2025 ocupă funcţia de Vice President, Revenue Management and Launching Operations pentru marca Renault, fiind responsabil de strategia de preţ, experienţa de marcă şi lansarea noilor vehicule, tehnologii şi servicii.
Plecarea Sandrei Gomez este cu atât mai notabilă cu cât aceasta a preluat funcţia de vicepreşedinte Dacia pentru strategie, produse şi business abia în ianuarie 2026. După doar câteva luni în rol, ea urcă la nivelul de grup, ca Chief Product & Program Officer al Renault Group — o poziţie-cheie, care supervizează produsele şi programele tuturor mărcilor. Gomez are peste 16 ani de experienţă în grup: a lucrat 13 ani în Renault, unde a coordonat, printre altele, planificarea gamei de vehicule comerciale uşoare, programul segmentului D şi parteneriatele grupului, ca vicepreşedinte, apoi a trecut la Ampere, entitatea de vehicule electrice şi software a Renault Group, unde a condus strategia şi planificarea de produs.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











