Rubio: Relaţiile dintre SUA şi Europa sunt în pericol dacă se pierd valorile comune
Secretarul de stat american Marco Rubio a avertizat, vineri, că relaţiile dintre SUA şi Europa sunt în pericol dacă se pierd valorile comune.
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a avertizat vineri că Europa ar putea pierde valorile comune cu SUA.
Afirmaţia lui Rubio reprezintă răspunsul la o întrebare despre noua strategie de securitate naţională a SUA, în care guvernul american deplânge, printre altele, o presupusă pierdere a democraţiei şi a libertăţii de exprimare în Europa, notează DPA.
Oficialul american a subliniat, într-o conferinţă de presă, că fundamentul relaţiei dintre SUA şi Europa este reprezentat de „faptul că avem o cultură comună, o civilizaţie comună, o experienţă comună şi valori şi principii comune în ceea ce priveşte drepturile omului, libertatea şi democraţia”.
„Dacă acestea dispar, pentru că, din orice motiv, nu mai sunt o prioritate, cred că acest lucru va pune presiune şi va ameninţa alianţa pe termen lung şi în ansamblu”, a spus Rubio, potrivit sursei citate.
„Atunci nu mai ai decât un acord de apărare direct. Asta e tot ce ai”, a adăugat Rubio.
Afirmaţiile lui Rubio vin în contextul în care în noua sa strategie de securitate naţională, administraţia preşedintelui Donald Trump a calificat peisajul politic din UE drept o ameninţare la adresa intereselor americane. De asemenea, strategia critică presupusele deficite democratice şi restricţiile privind libertatea de exprimare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













